Groapă de gunoi în vârful muntelui

Data publicării:
GROAPA

Ecologiştii încearcă acum să strângă cât mai multe semnături pentru a închide groapa de gunoi din pasul Mestecăniş. Şi oamenii din zonă sunt revoltaţi. Ei spun că nici măcar nu au fost întrebaţi dacă sunt de acord. Groapa va avea o capacitate totală de depozitare de 350.000 de tone de gunoi menajer.

Groapa de gunoi este aproape de drumul care leagă staţiunile Vatra Dornei de Câmpulung Moldovenesc, pe care îl folosesc turiştii care vizitează Bucovina. Oamenii care locuiesc în Pojorâta spun că doar 600 de metri despart groapa de gunoi de grădinile lor. Ei sunt hotărâţi acum să sesizeze oficialii Uniunii Europene pe motiv că s-a încălcat acordul de mediu. Ecologiştii au început deja să strângă semnături în speranța că vor opri lucrările.

Pentru a continua proiectul, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, ia în calcul posibilitatea de a schimba legea. „Este un mic blocaj pe care noi trebuie neapărat să vedem cum am putea să le rezolvăm ţinând cont că sunt nişte sesizări şi ale cetăţenilor. Trebuie să facem o modificare legislativă astfel încât problema să fie dezamorsată la Pojorâta”, a declarat Graţiela Gavrilescu, ministrul mediului.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava spune că sunt şanse slabe că proiectul să fie oprit, dar dacă va primi petiţia o va analiza. Depozitul de gunoi de la Pojorâta costă peste 27 de milioane de lei şi ar fi trebuit să fie gata în toamna anului trecut. În această groapă ar urma să fie depozitate toate deşeurile din zona de munte a judeţului Suceava.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri