ACTUALIZARE 14.30 Jandarmii au reușit să deblocheze circulația, împingându-i practic pe protestatari în zona pietonală. Acțiunea a dat naștere unor momente tensionate.
A fost nevoie şi de intervenția medicilor de la ambulanță după ce unui revoluţionar i s-a făcut rău. Este vorba chiar de Dumitru Dincă, președintele asociației care apără drepturile revoluționarilor.
Actualizare 14.00 Zeci de revoluţionari blochează de mai bine de o oră Bulevardul Aviatorilor, după ce au protestat în faţa Guvernul timp de trei ore. Ei sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit indemnizaţiile pierdute în 2010, în timpul Guvernul Boc, şi vor să discute direct cu premierul Victor Ponta. O delegaţie a protestatarilor i-a transmis premierului Victor Ponta un memoriu cu toate nemulţumirile.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat la Digi24 că instituția Prefectului a autorizat măsurile legale pentru deblocarea circulației, iar negociatorii stau de vorbă cu revoluționarii înainte ca jandarmii să intervină.
__________________________________
Potrivit revoluţionarilor, Executivul a anunţat că nu va aloca nici anul acesta bani pentru luptătorii din decembrie 89.
În prezent, primesc îndemnizaţii - de până la 2.200 de lei - doar răniţii, urmaşii şi cei reţinuţi la Revoluţie, nu şi luptătorii. Acestora din urmă li s-au tăiat din anul 2010 indemnizaţiile pe care le încasau.