Maidanezii scot oamenii în stradă. Bucureştenii cer publicarea normelor de aplicare a legii câinilor fără stăpân

Data publicării:
caini comunitari mfax-7

Câteva zeci de bucureşteni au ieşit în stradă şi au înfruntat vântul şi temperaturile scăzute, pentru a cere adoptarea de urgenţă a normelor de aplicare a legii privind eutanasierea câinilor fără stăpân.

„Câţi copii trebuie să mai moară ca să intrăm în rândul ţărilor civilizate, să nu mai avem câini pe stradă?”, a întrebat retoric Andreea Anghel, mama lui Ionuț, copilul ucis de maidanezi.

„O lege trebuie dusă până la capăt, cu norme şi tot ce trebuie, ca în orice ţară europeană”. A spus și tatăl acestuia, Valentin Anghel.

Oamenii sunt nemultumiti de faptul că Executivul nu a aprobat încă normele privind eutanasierea şi adopţia câinilor fără stăpân, deşi au trecut aproape două luni de la adoptarea legii.

În lipsa acestor reguli, cei care gestionează soarta maidanezilor spun ca nu mai au loc în adăposturi.

Astfel, daca luna trecuta o echipă captura chiar şi câteva zeci de câini pe zi, acum prinde doar doi. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri