Ceainăria unde sunt angajate doar persoane defavorizate

Data publicării:
ceainarie

Robert și-a petrecut copilăria într-un orfelinat. Acum stă într-o locuință socială, împreună cu alți șapte tineri. Jobul de la ceainăria municipalității este primul din viața lui.

După ce am terminat școala profesională mi-a fost greu să găsesc un loc de muncă și am făcut un curs de barman, Îmi place să lucrez cu lumea,”, spune Robert Drăghici, barman.

Gabriela nu și-a mai găsit de lucru de câțiva ani din cauza vârstei.

Am 51 de ani și mulți angajatori fac discriminare pe motivul vârstei. Mulți au impresia că dacă ai 50 de ani, gata! S-a terminat viața. Drept să vă spun, viața abia acum începe să fie frumoasă”, spune Gabriela Burtoiu, barman.

Fitoceainăria Santhe a fost deschisă de Primăria Municipiului București, printr-un program european. Valoarea totală a proiectului este de aproape 1,3 milioane de lei. Banii vor fi cheltuiti cu instruirea şi angajarea a 60 de persoane. Printre beneficiari sunt foști abonați ai ajutoarelor sociale, care câştigă în prezent un salariu de 2.000 de lei.

Angajații provin din grupurile defavorizate, respectiv femei cu risc crescut de marginalizare socială, persoane trecute de o anumită vârstă, persoane de etnie romă și familii cu mai mult de doi copii, incusiv familii monoparentale”, spune Mirela Prioteasa, managerul proiectului.

Ideea primăriei a fost bine primită de bucureşteni și primii clienţi au trecut deja pragul ceainăriei.

În fiecare marți, miercuri și joi, reprezentanții municipalității vor organiza la ceainărie ateliere de informare și asistență socială pentru cei care își caută un loc de muncă. În prezent, în București există aproximativ 8.000 de persoane asistate social.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un nou ajutor de la stat, 1.250 de lei pe lună timp de un an. Cine sunt românii care...
Digi FM
David Popovici, criticat public pentru că și-a cumpărat mașină de lux la 20 de ani: „O decizie extrem de...
Pro FM
Shakira, susținută de Chris Martin după despărțirea de Gerard Piqué: „El a fost acolo pentru mine”
Film Now
Sebastian Stan, în centrul atenției la Globurile de Aur 2025, unde a fost însoțit de iubita lui. Ce mesaj i-a...
Adevarul
Liderul separatist din Transnistria neagă ajutorul Chișinăului privind criza energetică: Toate acestea sunt...
Newsweek
Blocaj la Casa de Pensii. Sistemul informatic nu funcționează. Ce pensii nu vor crește?
Digi FM
Ce a răspuns Florin Piersic când Dan Negru l-a sunat să-l întrebe dacă este adevărat că s-a retras la...
Digi World
Şapte tipuri de cancer sunt legate de consumul de alcool. Ce măsuri solicită autoritățile medicale din SUA
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
(VIDEO) Discursul emoționant al lui Sebastian Stan după ce a câștigat Globul de Aur. Actorul a rostit câteva...
UTV
Sebastian Stan a castigat primul Glob de Aur din cariera pentru rolul sau din „A Different Man”. Mesaj...