Amnistie pentru pensionari. Ce trebuie să facă fiecare pensionar pentru restituirea sumelor?

Data publicării:
pensionarii

Potrivit Casei Naționale de Pensii, Legea nr. 125/23.09.2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 700/24.09.2014, a intrat în vigoare la data de 01.10.2014.

Legea prevede, pe de o parte, scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, indemnizaţii sociale pentru pensionari şi indemnizaţii pentru însoţitori şi pe de altă parte, restituirea sumelor reţinute cu acest titlu începând cu data de 1 ianuarie 2011.

Încetarea reţinerilor din pensie se va face în baza unei decizii, emisă pentru fiecare persoană în parte, potrivit modelului aprobat prin Ordin al Preşedintelului CNPP. Pentru restituirea acestor sume, pensionarii trebuie să depună cerere. Cererile se depun la casa judeţeană de pensii, casa de pensii a municipiului Bucureşti sau, după caz, la casele de pensii sectoriale (a MAN, MAI sau SRI). Nedepunerea cererii atrage nerestituirea sumelor.

Sumele care au fost recuperate de la pensionari începând cu data de 1.01.2011 vor fi restituite eşalonat, pe o perioadă de 5 ani calendaristici, începând de la 1 ianuarie 2015, prin plăţi anuale egale.

În situaţia în care asupra drepturilor de pensie din luna octombrie a.c. vor fi operate reţineri din pensii cu titlu de debit, sumele respective vor fi restituite automat de casele teritoriale de pensii, în luna noiembrie 2014.

Nu fac obiectul acestei reglementări debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi: folosirea unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către debitori a unor date neconforme realităţii, nerespectarea unor obligaţii legale care le revin pensionarilor, inclusiv în cazul cumulului pensiei cu venituri salariale sau asimilate salariilor, ori, după caz, cu venituri din activităţi independente.

Proiectul de lege pentru amnistierea pensionarilor vizează peste 21.000 de persoane

Traian Băsescu a promulgat legile de amnistiere fiscală a bugetarilor, pensionarilor şi mamelor

Amnistie fiscală. Ministrul Muncii: 50 de milioane de lei vor fi returnați mamelor și 350 de milioane pensionarilor

Citiți și:
Guvernul pregătește noi măsuri electorale
Reducerea TVA a produs o ieftinire nesemnificativă a pâiniiGuvernul pregăteşte măsuri similare pentru legume, fructe şi carne
Amnistie pentru medici. Colegiul Medicilor cere această măsură pentru rețetele eliberate ilegal

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
România în cel mai mare dezastru economic din istoria noastră: falimente, șomaj masiv, disperare și vieți...
Digi FM
Sharon Stone, imaginea eleganței la Festivalul de la Palm Springs. Actorul de care e foarte mândră: Cariera...
Pro FM
La 46 de ani, Usher se menține într-o formă de invidiat. Artistul a dezvăluit care este secretul aspectului...
Film Now
Cauza morții regizorului Jeff Baena, soțul actriței Aubrey Plaza, dezvăluită. Cineastul avea 47 de ani
Adevarul
Motivul dureros pentru care David Popovici nu face reclamă la casele de pariuri. Cazul de dependență pe care...
Newsweek
Care pensionari pierd între 150 și 700 lei la pensie în ianuarie? Efectul anulării indexării
Digi FM
Sora lui Kim Jong-un, pentru prima dată în public cu copiii săi. Imagini apărute de Anul Nou, în condiţiile...
Digi World
Câte minute de viaţă pierd fumătorii cu o singură ţigară. Concluziile celei mai noi analize a oamenilor de...
Digi Animal World
Ce s-a întâmplat cu un câine la 15 minute după ce stăpânul său a murit. Familia a fost devastată
Film Now
Jude Law spune că soția sa a uitat că este un tip „atrăgător”, după transformările lui pentru „Firebrand” și...
UTV
26 de filme pe care trebuie sa le vezi neaparat pana la sfarsitul anului 2025