„Ministerul Sănătății să-și asume vina de a nu fi informat la timp populația cu privire la importanța vaccinării. Scăderea dramatică a gradului de vaccinare în România, care a ajuns la aproximativ 80%, are ca principală cauză faptul că Ministerul Sănătății, principala autoritate care reglementează în domeniu, nu a informat la timp populația cu privire la importanța vaccinării”, a declarat luni Cristian Bușoi, scrie Agerpres.
El spune că opoziția crescândă manifestată de părinți față de vaccinare, precum și acțiunile desfășurate de diverse organizații nonguvernamentale împotriva vaccinării, au prins contur tocmai din cauza faptului că Ministerul Sănătății nu a desfășurat la timp propriile campanii de informare, prin care populația să conștientizeze importanța vaccinării, dar și riscurile privind reapariția unor boli deja eradicate.
„Faptul că Ministerul Sănătății ia în calcul elaborarea unei legi privind situația imunizărilor, despre care se vorbește că ar putea conține inclusiv sancțiuni, demonstrează cât de gravă este situația în care a ajuns România și subliniază incompetența și neputința acestei autorități în momentul de față”, susține liberalul.
Potrivit acestuia, medicii români au atras atenția în repetate rânduri privind necesitatea unei campanii puternice de informare publică și au cerut, totodată, adoptarea unor măsuri care să încurajeze vaccinarea. De asemenea, aceștia au atras atenția că în diverse ocazii vaccinurile, chiar și cele uzuale, lipsesc.
Institutul de Sănătate Publică: Rata vaccinării antirujeolă, oreion şi rubeolă a scăzut sub 80% în Bucureşti şi unele judeţe