V. Ponta, despre privatizarea CFR Marfă: „Și eu am primit informări de la servicii, legate de participanți. Nu am informații că s-ar comite ceva ilegal”

Data publicării:
ponta guvern gov.ro 1

Șeful Executivul a declarat duminică seara, într-o emisiunea televizată, că nu are informații „că s-ar fi comis sau se pregăteşte comiterea unor fapte prevăzute de legea penală” în cadrul procedurii de provatizare a CFR Marfă. Afirmațiile vin în contextul în care șeful statului și-a exprimat public îngrijorarea față de succesul procesuluid e privatizare.

„Îngrijorarea mea cu privire la CFR Marfă, mai vine dintr-o direcție. Știu că cel care a câștigat caută, cu oarecare disperare, bani la bănci, pentru a plăti valoarea la care s-a negociat privatizarea. Marea mea problemă este că știind despre câștigător că are anumite credite pe propria companie și că acum trebuie să împrumute circa 200 de milioane să plătească noua companie, din ce va face investiții să modernizeze CFR Marfă? Așa s-a stabilit în CSAT, să se facă o privatizare cu un investitor strategic. Dacă în momentul de față investitorul împrumută bani ca să poată plăti compania și nu-i găsește, cel puțin până în momentul de față, de unde o să ia bani pentru modernizarea companiei?”, spunea Traian Băsescu săptămâna trecută.

Întrebat dacă bănuiește că preşedintele ia informaţii de la servicii, conform cărora Gruia Stoica ar vrea „să taie vagoanele, să le dea la fier vechi”, Victor Ponta a răspuns: „Şi eu am primit de la structurile de informaţii, am primit, pe tot parcursul desfăşurării procedurii, informări legate de participanţi, că au fost trei participanţi, de toate celelalte lucruri. Nici una din acele informaţii nu a dus la faptul că s-ar comite ceva ilegal, inclusiv povestea aia, pe care cred că tot preşedintele a aruncat-o sau unul din oamenii preşedintelui şi după aia el a susţinut-o, că s-au şters datorii ulterior. S-a dovedit imediat, cu hotărârea de guvern prin care s-a aprobat strategia de privatizare, că era de la început chestia cu ştergerea, de fapt nu ştergerea, ci conversia în acţiuni a creanţelor sale”.

Rugat să confirme că Gruia Stoica e „curat”, din punctul ăsta de vedere, și „că vrea să facă o afacere cinstită”, premierul a precizat: „Atenţie, sunt foarte atent pe ceea ce spun. Nu am informaţii că s-ar fi comis sau se pregăteşte comiterea unor fapte prevăzute de legea penală. În rest... (...) În legătură cu privatizarea, sigur, în legătură cu privatizarea CFR Marfă. Aşa, oricare dintre noi, şi dumneavoastră şi eu am trecut pe roşu... (...) Eu vorbesc de faptul că nu am nici un fel de informaţii de la vreo structură a statului român din care să rezulte că s-a comis sau urmează să se comită o faptă penală în legătură cu...”, a subliniat premierului, conform transcriptului de pe site-ul Guvernului.

El a afirmat că este de părere că președintele „blufează”, nu că ar primi altfel de informaţii.

Mai funcționează coabitarea?

În acest context al declarațiilor tensionate, premierul Victor Ponta a declarat că șeful statului nu mai respectă pactul de coabitare, încheiat la finalul anului trecut.

„Din punctul meu de vedere, eu îmi respect în continuare toate obligaţiile care îmi revin, vorbesc de obligaţii instituţionale. Nu voi bloca în niciun fel activitatea preşedintelui, nu îmi asum atribuţii care revin constituţional preşedintelui, chiar şi în condiţiile în care, în ultima perioadă, preşedintele n-a mai respectat nimic din acordul respectiv”, a spus premierul în emisiunea televizată.

„Putem să facem şi analiza pe text. E vorba despre faptul că acest acord, hârtia era mai puţin, până la urmă, importantă. Important era următorul lucru: domnule, tu, preşedintele, îţi vezi de treburile preşedintelui, nu te mai bagi toată ziua peste guvern, iar eu, guvernul, deşi n-ai legitimitate, pentru că au votat 90% să pleci, eu accept că, pentru stabilitatea noastră instituţională, îţi termini mandatul liniştit şi îţi efectuezi toate atribuţiile tale constituţionale, pe care nu le-am contestat şi nu am vrut să le uzurp într-un vreun fel. În momentul în care preşedintele, în ultima perioadă, din considerente strict politico-electorale, deşi n-avem alegeri imediat, îşi face el un alt partid sau vrea să-i omoare pe PDL, foarte bine - aici nu pot decât să-l felicit pentru asta, că un partid mai penibil decât cel condus de Blaga n-am văzut în 23 de ani în România, şi un lider mai penibil - aici îl încurajez, foarte bine, să-l omoare pe Blaga -, dar în momentul în care pentru acest motiv al tău, că n-are nicio legătură cu nimic altceva, decât cu partea cum îşi face partidul, te apuci toată ziua şi îmi spui că nu e bun cu CFR Marfă”, a spus Victor Ponta.

Insistă asupra avizului CSAT

Referindu-se la solicitarea ca acest contract de privatizare să fia avizat în Consiliul Superm de Apărare a Țării, șeful Executivului a insistat că acest for a avizat deja în trei rânduri etape ale acestei privatizări. „Deşi ai aprobat tu de trei ori în CSAT, tu, preşedintele ţării, şi pe vremea lui Ungureanu. (...) Atenţie, nu doar a dat un aviz. De exemplu, Ungureanu a propus să vândă 20% din CFR Marfă, s-a dus în CSAT şi preşedintele a zis: Nu, 51 la sută să vindeţi. (...) Aşa a fost propunerea atunci. Noi am avut scrisoarea de intenţie iniţială, discuţiile... Preşedintele a fost tot timpul în CSAT, tot timpul implicat în privatizarea CFR Marfă. De trei ori a fost pe ordinea de zi. N-a scos-o niciodată”, a detaliat premierul.

Proiectul de hotărâre de Guvern privind aprobarea contractului cu GFR pentru pachetul majoritar de acţiuni al CFR Marfă a fost aprobat săptămâna trecută în ședința de Guvern. Premierul a adăugat atuncică va trimite hotărârea către CSAT. 

Solicitarea a provocat un schimbul de replici între preşedinţie şi Guvern privind rolul Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) în privatizarea CFR Marfă. Preşedinţia a transmis că CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea procesului de licitație, acest lucru neintrând în atribuțiile CSAT. La scurt timp, Guvernul l-a contrazis, iar premierul spunea, săptămâna trecută, că „dacă CSAT nu va aviza privatizarea CFR Marfă, nu facem privatizarea”.

„Prima dată cu scrisoarea de intenţie a guvernului Ungureanu, pentru că guvernul Ungureanu a propus să vândă CFR Marfă, nu guvernul Ponta. Noi am preluat o obligaţie. A doua oară, cred că în octombrie, când erau alegeri şi domnia sa a zis: Domnule, sunt alegeri, ia să mă opun eu la privatizarea CFR Marfă, că poate mai creşte PDL. N-a crescut. După care, au trecut alegerile, şi în februarie ne-a dat iarăşi aviz. Acum lucrurile stau în felul următor: s-a încheiat, pe baza avizului dat de CSAT, pentru că CFR Marfă este o companie strategică, s-a încheiat o procedură. În mod normal, măcar să informezi CSAT, că nu poţi să zici: Domnule, ţi-am dat aviz şi după aia, nu mă mai interesează. Dacă nu cumva, chiar, dacă ai nişte elemente pe care eu nu le am, că câştigătorul e, nu ştiu, e neserios sau nu ştiu ce face...”, a precizat șeful Executivului.

„Singura vină a noastră, a tuturor românilor, este că avem un preşedinte care are el o problemă cu un partid al lui, şi atunci iese pe la televizor. Aici nu există decât două variante: ori îţi asumi, în CSAT, într-o instituţie, nu din gură, îţi asumi: Domnule, e o problemă cu privatizarea, eşti preşedintele ţării. Nu poţi să spui: Ia, că vă las eu aşa, să faceţi voi, să greşiţi şi după aia vin eu şi... Păi, asta e la grădiniţă. Nu poţi să zici: „Stai că te las întâi să faci ceva rău şi după aia... Nu, domnule, ai o responsabilitate în faţa acestei ţări. Dacă tu ştii ceva, eu, guvernul, eu nu ştiu, n-am fost înştiinţat că cumpărătorul e un om rău, care nu ştiu ce face”, a afirmat Victor Ponta.

Întrebat ce vrea să sugereze, șeful Executivului a răspuns: „Aici sugerez faptul că ori preşedintele vorbeşte, nebazându-se pe nimic...”

Mădălina Prundea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensionarii din România care vor primi 720 de lei în plus de la 1 ianuarie 2025
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
S-a aflat secretul succesului FCSB din era Reghecampf: „Fotbaliștii făceau ozonoterapie în fund, pentru că în...
Newsweek
Negocieri dure pe creșterea pensiilor. Ultima necunoscută: Cât timp vor fi înghețate? DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...