Traian Băsescu l-ar vota pe Crin Antonescu

Data publicării:
basescu crin alegeri 2009 -Mediafax Foto-George Calin 1

El a adăugat că cei doi au reputaţie proastă, transmite Mediafax.

Președintele a precizat, însă, că dacă dreapta nu va face nimic pentru a obţine un scor bun la europarlamentare, astfel încât să poată pune probleme la prezidenţiale, iar în turul doi vor intra Victor Ponta şi Crin Antonescu, atunci el în va alege pe liberal.

„Între Ponta şi Antonescu nu voi ezita să pun votul pe Antonescu”, a spus Traian Băsescu, precizând că liberalul, spre deosebire de premier, măcar nu a vrut să aibă titlu de doctor fără să merite şi nu minte de dimineaţă până seara.

În acest context, preşedintele a spus că premierul a minţit şi când a spus că a vorbit cu Antonescu la telefon şi că acesta a fost de acord cu înfiinţarea comisiei parlamentare pe subiectul terenului din Călăraşi. În opinia preşedintelui Băsescu, faptul că nu s-a făcut comisia este motivat de minciuna spusă de premier.

El a criticat şi faptul că partidele de dreapta, inclusiv PDL, par preocupate doar de a-şi desemna candidaţii la Preşedinţie, în loc să dea un semnal puternic străduindu-se să obţină un rezultat bun la europarlamentare.

Preşedintele a spus că mulţi politcieni de dreapta par a avea „capul mare”, visându-se preşedinţi.

Întrebat despre declaraţiile unor politicieni din PDL, cum ar fi Raluca Turcan, care au spus că mai degraba îi taie o mână decât să voteze cu Crin Antonescu, preşedintele a spus că cei care vor să se mutileze trebuie să ştie ca asta nu îi face mai frumoşi.

Nu se vede premier

Despre ipoteza de a rămâne în politică, după terminarea mandatului, ca premier, Traian Băsescu a spus că „este foarte greu să crezi că după ce ai fost preşedinte, te mai faci prim-ministru".

El a fost solicitat să comenteze o idee lansată de consilierul pe probleme politice Sebastian Lăzăroiu, care afirmase posibilitatea ca Traian Băsescu să fie desemnat premier.

Preşedintele a explicat că îşi lasă consilierii „destul de liberi”, în condiţiile în care mulţi dintre aceştia provin din politică şi nu trebuie să le omoare aspiraţiile de a reveni acolo, dar nu le permite să iasă din mesajul prezidenţial.

„E un punct de vedere, o părere a domnului Lăzăroiu, văd că e discutată pro şi contra şi de mulţi alţii, asta nu înseamnă că îmi neg propria experienţă (..) dar altfel, este doar o afirmaţie care nu are fundament real", a spus Traian Băsescu.

Despre posibilitatea de a ajunge premier, preşedintele Traian Băsescu a arătat că ar fi o „experienţă interesantă”, după atâta experienţă politică acumulată.

„E foarte greu să crezi că după ce ai fost preşedinte, te mai faci prim-ministru. Nu sunt pregătit pentru asemenea abordări", a mai comentat preşedintele.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spunea, în urmă cu câteva zile, că şeful statului ar fi putut să aibă doar un singur mandat de preşedinte şi apoi să devină prim-ministru, iar din această postură „poate ar fi făcut mai multă treabă".

Maior are alte preocupări

Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că nu vede posibil un scenariu în care directorul SRI, George Maior, să candideze la prezidenţiale. El a arătat că, din câte ştie, acesta are cu totul alte planuri pentru moment.

Președintele a fost întrebat despre faptul că Elena Udrea a vorbit despre o posibilă candidatură a lui George Maior la prezidenţiale. „Prima dată când o să vină doamna Udrea aici, rugaţi-o să comenteze ce am spus eu, dar nu mă puneţi pe mine să comentez declaraţiile doamnei Udrea", a răspuns şeful statului.

Întrebat dacă vede posibil, în scenarul prezidenţialelor de anul viitor, un candidat George Maior, preşedintele a răspuns: „Nu. M-aţi întrebat, mi-am dat o părere. Ştiu că Maior are cu totul alte planuri pentru moment”.

Preşedintele a criticat şi afirmaţiile lui Crin Antonescu, potrivit cărora premierul Victor Ponta ar fi împins de serviciile secrete să candideze la Preşedinţie.

„Dacă a făcut referire la Maior, este un fel de infamie”, a spus Băsescu. Potrivit acestuia, George Maior este „un om de o corectitudine ireproşabilă”.

„Este el suflet de pesedist, că senator PSD era, e şi naşul domnului Ponta, dar nu a confundat niciodată SRI cu interesele politice, de aceea, dacă referirea e aici, este greşită”, a spus Traian Băsescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri