C.P. Tăriceanu: Avem obligația de a recompune USL. Unii or să facă decontul pentru plecarea PNL din alianță

Data publicării:
tariceanu calin

„USL-ului este un proiect care trebuie să ne preocupe, adică trebuie să le spunem cetățenilor: nu depunem armele. Sigur că a fost o decizie a PNL-ului pentru care, probabil, unii sau alții or să facă decontul, dar sunt alții care cred că au obligație și o responsabilitate față de cei care ne-au dat votul, printre care mă număr, și cred că din acestă perspectivă, și cei de la PSD, și eu, și alții, avem obligația de a face un efort pentru a recompune USL-ul și a ne duce până la capăt programul politic”, a declarat fostul premier în emisiunea „Kilometrul 0” de la Digi24.

Declarația sa intervine după ce premierul Victor Ponta a spus că Uniunea Social-Liberală poate fi refăcută doar dacă Crin Antonescu nu se va mai afla la conducerea PNL. Pe de altă parte, liderul social-democrat a spus că varianta refacerii USL este prima pe care o ia în calcul pentru alegerile prezidențiale, iar Călin Popescu Tăriceanu poate fi un candidat al „noului USL”.

„Eu cred că USL are șanse de a fi nu resuscitat, ci de a se recompune, pentru că există aici o datorie, o obligație, o promisiune neîndeplinită față de alegători. USL s-a angajat la anumite lucruri prin programul cu care a câștigat alegerile, ruperea USL-ului a lăsat foarte multă lume dezamăgită”, a spus președintele Senatului, duminică seara, la Digi24.

În ceea ce privește o eventuală candidatură a sa la Cotroceni, Călin Popescu Tăriceanu a spus că este posibil acest lucru. „Cred că orice candidatură la președinție în acest moment în România depinde de capacitatea de a crea o susținere mai largă decât aceea a unui sigur partid. Acest lucru este valabil și pentru PSD și cu atât mai mult pentru PNL”, a precizat Tăriceanu. El a anunțat săptămâna aceasta crearea unei „Platforme Economice Liberale”, o organizație care își propune să fie un forum larg de discuții și de idei, care să reunească oameni în jurul unui mare proiect național.

Motivul ruperii USL: goana după ciolan

„Linia de comportament imprimată de președintele partidului (Crin Antonescu – n.r.) a făcut ca de foarte multe ori PNL să fie paralel cu agenda publică. Sau divergent. Nu există o preocupare pentru subiectele care țin de agenda publică a cetățeanului”, a acuzat Călin Popescu Tăriceanu. „În PNL, după cum s-a și văzut până în final, motivul ruperii a fost unul generat de posturi, de persoane, oamenii, știți bine, taxează lucrurile acestea ca o goană după ciolan”, a adăugat el.

Fostul liberal a arătat că în ultima perioadă, toate sondajele care au apărut au indicat o prăbușire a PNL-ului și a liderului său, tocmai pentru că electoratul a taxat sever acest tip de comportament.

Totuși, Crin Antonescu, președintele PNL, a declarat duminică, într-o conferință de presă, că sondajele efectuate cam la două săptămâni după ruperea USL au indicat un scor de 18-20 la sută pentru PNL la alegerile europarlamentare. Liderul liberal a precizat că pentru prezidențiale nu au fost făcute măsurători.

Călin Popescu Tăriceanu, care a demisionat din PNL după decizia lui Crin Antonescu de a scoate partidul de la guvernare și din USL, spune însă că actualul președinte al PNL are o problemă de credibilitate, din moment ce există sondaje publice care arată că PNL a scăzut la 15 la sută. Crin Antonescu nu a făcut nimic ca să contrazică aceste sondaje și se ascunde în spatele unor sondaje interne, ale căror rezultate se presupune că le ține secrete, acuză Călin Popescu Tăriceanu.

El consideră că PNL ar trebui să obțină la europarlamentare un rezultat mai bun decât cel obținut în 2009 (18%) și admite că soarta lui Crin Antonescu ca lider al PNL sau postura de candidat la prezidențiale ar putea fi decisă și de un eventual rezultat slab la alegerile europarlamentare.

Fostul liberal a mai declarat că este la curent cu unele frământări și preocupări care ar exista în PNL pe aceste teme, dar a refuzat să dea detalii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”