Premierul le-a cerut miniștrilor să fie mai puțin atenți la atacurile prezidențiale și să se concentreze pe pregătirea „cât mai bine” a toamnei. Șeful executivului a apreciat că, din punct de vedere al tensiunilor politice, „ne-am cam întors în 2012: președintele se ocupă să saboteze” activitatea guvernamentală, a spus Victor Ponta, exemplificând cu agricultura și transporturile.
Premierul a explicat - aluzie la o declarație a președintelui potrivit căreia Victor Ponta nu-i mai răspunde la telefon - că de aceea a ales să nu mai vorbească la telefon cu „oamenii neserioși”, limitând dialogul instituțional strict la documente oficiale.
Victor Ponta i-a cerut ministrului Justiției să-i prezinte cât mai curând proiectul de lege privind pensiile torționarilor menționând, cu referire la guvernarea PDL: „Anticomuniștii ăștia de mucava nu s-au ocupat, o să ne ocupăm noi”.
Premierul l-a atenționat și pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, că „președintele pune pile pentru sponsorii lui, marii baroni din agricultură” și l-a amintit în context pe fostul secretar de stat la Agricultură Adrian Rădulescu. „Noi ne gândim la toți agricultorii”, a arătat Victor Ponta, adăugând: „Cu cât e mai supărat președintele, cu atât mai bine!”, a conchis Victor Ponta. El a apreciat, între altele, că anul agricol bun pe care îl are România se datorează și faptului că guvernul a știut cum să-l pregătească și a dat subvenițiile la timp.