Liberalii bat pasul pe loc cu moțiunea de cenzură

Data publicării:
sedinta de guvern ponta - gov.ro

Au trecut cinci luni şi demersul este tot în stadiu de proiect şi de consultări. Liberalii mai au nevoie de cel puţin 50 de parlamentari ca să poată da jos Guvernul Ponta. Asta dacă toţi cei care susţin în acest moment că sunt în opoziţie votează viitoarea moţiune de cenzură.

Copreşedinţii PNL le interzic colegilor să mai lanseze în spaţiul public termene la care ar urma să fie depusă moţiunea de cenzură. Asta după ce data schimbării Guvernului Ponta a fost anunţată, iniţial, pentru începutul sesiunii parlamentare. Adică, luna februarie. Problema este că singurii care şi-au anunţat susţinerea pentru o viitoare moţiune de cenzură sunt parlamentarii din platforma politică pe care o conduce Mircea Geoană.

Eu mi-aş dori să intrăm la guvernare de Paşti. Nicio problemă. Dar trebuie să ai o majoritate parlamentară care să îţi asigure succesul unei moţiuni de cenzură. De aceea, noi am trimis acest program de guvernare tuturor formaţiunilor politice din parlament, mai puţin PSD-ului. Avem răspuns până acum din partea domnului Geoană şi, în continuare, vom discuta cu forţele politice din Parlament”, a declarat Vasile Blaga. „Un acord de guvernare, un acord de parteneriat pentru guvernare să poată fi semnat între Partidul Social Românesc şi PNL după Paşti”, a spus Mircea Geoană.

Preşedintele Klaus Iohannis spunea, la bilanţul primelor sale 100 de zile de mandat, că îşi doreşte un alt guvern. Însă a precizat că schimbarea cabinetului Ponta este reponsabilitatea PNL.

E treaba PNL dacă face alianţă cu unii sau cu alţii. Sper să fie bine inspiraţi când fac alianţele”, declara atunci Klaus Iohannis.

Liberalii au nevoie, în total, de 281 de voturi în parlament, pentru a reuşi demiterea Guvernului. Asta înseamnă că mai trebuie să obţină susţinerea a peste 100 de colegi. Grupul lui Mircea Geoană contabilizează 20 de voturi.

Mai pot fi luaţi în calcul şi puţinii parlamentari rămaşi din PPDD, adică 15 voturi. Dacă ar obţine şi susţinerea UDMR, moţiunea ar avea 235 de voturi. Tot ar mai fi nevoie de aproape 50 de parlamentari care să susţină schimbarea Guvernului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri