Cartoful fierbinte din Senat: imunitatea lui Dan Șova

Data publicării:
tariceanu la senat

În plus, anchetatorii DNA i-au cerut lui Călin Popescu Tăriceanu și documentele redactate de Senat în legătură cu toate celelalte cazuri dinaintea lui Dan Șova, fie că s-a încuviințat, fie că s-a respins arestarea. În caz contrar, spune DNA, Senatul se face vinovat de infracțiunea de obstrucționare a justiției.

 „În cazul în care acest proiect întrunește majoritatea, hotărârea ca atare se publică în Monitorul Oficial; în cazul în care respingeți prin vot, atunci eu sunt obligat să redactez acel proiect de hotărâre”, și-a anunțat colegii Călin Popescu-Tăriceanu.

Şi senatorii i-au răspuns, prin vot, lui Călin Popescu Tăriceanu: e obligat să redacteze documentul care arată, negru pe alb, cum a fost respinsă cererea de ridicare a imunităţii lui Dan Şova. După ce scrie şi semnează, preşedintele Senatului trebuie să trimită hârtia la Monitorul Oficial.

Opoziţia n-a fost, însă, de acord cu niciuna dintre variantele propuse de Tăriceanu. Şi asta pentru că ar fi obligaţia preşedintelui Senatului să redacteze şi să semneze documentul cerut de Curtea Constituţională. Şi, oricum, PNL are de gând să se adreseze din nou CCR pentru că, în ambele variante, ridicarea imunităţii lui Dan Şova e respinsă.

Nimeni nu contestă și nu repetă votul și aici, domnule președinte, este responsabilitatea, pentru că senatorii, în momentul în care votează, preiau toată răspunderea blocării justiției, tergiversării la nesfârșit a acestui caz”, a declarat Nicolae Popa, senator PNL.

Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a încercat să convingă opoziţia că este totuși nevoie de vot, însă nu a avut succes.

„Noi am căzut de acord că trebuie să o facem, pe baza acelui vot care s-a dat și a fost consemnat în procesul-verbal. Curtea nu ne cere acum să revotăm, să schimbăm votul, ci cum ați votat atunci, dar faceți o hotărâre, ați respins, vă rog”, a explicat Ilie Sârbu.

Decizia Senatului vine după ce CCR a dat câştig de cauză CSM şi a decis că trebuie emisă o hotărâre în cazul Dan Şova.

Luni, DNA a cerut din nou Senatului să trimită documentele emise în cazul lui Dan Şova, dar şi în al altor parlamentari pentru care s-a cerut reţinerea şi arestarea.

„Biroul Permanent a hotărât în unanimitate să ceară secretarului general al Senatului să trimită până pe data de 22 toate aceste documente solicitate și să poarte în continuare toată corespondența instituțională cu Parchetul, să informeze Biroul Permament în legătură cu solicitările eventuale care vor mai fi”, a anunțat președintele Senatului.

Prima solicitare a DNA a ajuns la Senat în urmă cu o săptămână. Atunci Călin Popescu Tăriceanu spunea că le va da documentele procurorilor atunci când solicitarea va veni de la Ministrul Justiţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri