De ce vrea Călin Popescu Tăriceanu demiterea şefelor DNA şi Înaltei Curţi

Data publicării:
tariceanu - digi24

Cinci parlamentari din grupul PLR, în frunte cu preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, îi cer printr-o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis demiterea Liviei Stanciu şi a Laurei Codruţa Kovesi.

Livia Stanciu e acuzată de abuz în funcție. Acuzația e legată de cazul Marianei Rarinca, femeia acuzată de șefa Înaltei Curți că ar fi șantajat-o. Aceasta a stat șase luni în arest, apoi a fost achitată definitiv de Curtea de Apel. 

În ceea ce o privește pe șefa DNA, și aceasta este acuzată de abuz în funcție, pentru că Mariana Rarinca a fost reținută de DNA, în iunie 2014, după plângerea Liviei Stanciu.

Cei cinci parlamentari îi mai cer lui Klaus Iohannis să fie eliminată din Codul penal prevederea legată de arestul preventiv pentru cei acuzaţi de infracţiuni comise fără violenţă şi înlocuirea în Codul de procedură penală a sintagmei de „suspiciune rezonabilă” cu „indicii temeinice” pentru începerea urmăririi penale. 

Patru dintre senatori sunt membri ai Partidului Liberal Reformator al lui Călin Popescu Tăriceanu, iar al cincilea e independentul Ioan Ghişe. Ei le acuză pe cele două că şi-au folosit funcţiile pentru a-i face dosar Marianei Rarinca. Femeia a stat șase luni în arest preventiv, după ce şefa Curţii Supreme a acuzat-o de santaj, pentru ca apoi să fie achitată de Curtea de Apel.

(VIDEO. Povestea cazului care stă la baza scrisorii lui Călin Popescu Tăriceanu)

Marți, la o săptămână de la eliberarea Marianei Rarinca din arest preventiv, şefa Curţii Supreme a refuzat să comenteze acest caz. „Oricărui magistrat, inclusiv președintelui instanței supreme, îi sunt impuse de lege anumite restricții, limitări ale libertății de exprimare. Nu-mi cereți să-mi încalc obligația pe care o am de a nu comenta o hotărâre judecătorească definitivă pe carte sunt obligată să o respect”, a cerut Livia Stanciu.


Cătălin Boboc, președintele Comisiei juridice din Senat, a declarat că, din câte a înțeles, „Dl. Tăriceanu împreună cu puterea din Senat încearcă să mai transmită pe aceeași situație încă două sesizări - una la CSM și una la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”. În acest sens, ar urma să aibă loc miercuri o consultare între grupurile politice.

„Din câte știm cu toții, în România s-au creat niște mecanisme de autoreglare în astfel de situație. Avem un CSM și Inspecție Judiciară, care cu siguranță sesizează și verifică astfel de cazuri și nu are ce căuta politicul aici, pentru că Senatul e un for politic”, a reacționat liberalul Cătălin Boboc.

„E tare nepotrivit că actuala putere folosește necazul femeii ăsteia pentru a justifica atacurile din ultima vreme la Codul penal și de procedură penală. (...) Vor veni și vor spune: iată că se justifică toate modificările pe care noi le-am propus în ultimele săptămâni”, a declarat Cătălin Boboc.


EXPLICAȚIILE LUI CĂLIN POPESCU TĂRICEANU:

„Ne-am adresat președintelui României pentru că noi considerăm că suntem în fața unei situații extrem de grave și ca să rezumăm, pot să apreciez că în condițiile în care președintele Înaltei Curți acuză un cetățean obișnuit și atenție, aici nu mai vorbim de politicieni și alte categorii să spunem sus-puse. În momentul în care președintele Înaltei Curți acuză un simplu cetățean și se pune în mișcare, probabil într-o manieră nu foarte transparentă, Parchetul, care decide arestarea acestei persoane, care este privată de libertate peste șase luni de zile, cred că în condițiile în care avem o hotărâre definitivă a Curții de Apel București cu privire la nevinovăția acelei persoane, începem să ne punem întrebări serioase ce se întâmplă cu unele persoane. Nu vorbesc de tot sistemul de justiție. Ce se întâmplă cu unele persoane care sunt în vârful a două instituții-cheie, Înalta Curte și DNA.

Dacă prin complicitatea lor ajungem la un astfel de abuz de putere de care vorbim încontinuu de câtăva vreme încoace (...) e nevoie de o reacție sănătoasă a societății în fața unor abuzuri”, le-a explicat jurnaliștilor Călin Popescu Tăriceanu.

„Justiția nu este întărirea instituțiilor represive care pot să ducă la astfel de abuzuri cum este cel al cetățenei Rarinca”, a mai spus președintele Senatului.

Citiți și:

Cătălin Predoiu: „Domnul Tăriceanu nu mai este președinte al Senatului, ci servitor al mafiei. Demisia!”
Livia Stanciu, despre femeia care a șantajat-o: Îi fusese prezentată soțului de colegi avocați sau foști procurori
Președintele Curții Supreme s-a plâns la DNA că este șantajată de o fostă angajată a soțului
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...