Buget 2014. O nouă rundă de negocieri, o nouă confruntare. Protagonişti: Liviu Voinea şi Relu Fenechiu, subiect: autostrada Târgu Mureş-Iaşi

Data publicării:
fnq-1

O nouă dispută aprigă s-a produs joi în comisiile de buget-finanţe. De această dată, a fost vorba despre liberalul Relu Fenechiu, fost ministru al Transporturilor, şi ministrul social-democrat al Bugetului, Liviu Voinea. Mărul discordiei a fost amendamentul liberalului, care prevedea alocarea a 60 de milioane de lei pentru întocmirea unui nou studiu de fezabilitate destinat proiectului autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi.

Amendamentul a fost aprobat în comisiile de specialitate, însă Liviu Voinea s-a opus. Lucrările au fost supendate imediat pentru ca cei doi să îşi armonizeze poziţiile. După o oră de negocieri, Relu Fenechiu a decis să îşi retragă amendamentul, iar ministrul pentru Buget a susţinut că sumele destinate proiectului autostrăzii vor fi cuprinse într-un capitol bugetar privind finanţările din fonduri europene nerambursabile.

Liviu Voinea a argumentat că nu susţine „nici un amendament legat de Târgu Mureş - Iaşi” prin faptul că acesta ar încălca trei legi în vigoare care precizează că nu se pot aloca bani pentru studii de fezabilitate realizate deja în ultimii cinci ani. Proiectul în cauză nu a fost considerat unul prioritar, întrucât ministrul Transporturilor nu a transmis Ministerului de Finanţe acest obiectiv de investiţii ca prioritar, a adăugat Liviu Voinea.

Replica lui Relu Fenechiu a pus accentul pe ideea că Guvernul ar încălca astfel norme democratice: „A-mi spune mie un ministru în Camera Deputaţilor că bugetul îl face guvernul şi nu Camera Deputaţilor mi se pare un grav atac la democraţia din această ţară. Sunt total de acord că nu se poate face un alt studiu de fezabilitate, de aceea eu propun doar o modificare a studiului de fezabilitate, care costă câte sute de mii de euro şi care sub nicio formă nu este interzis de nici un fel de lege. Parlamentul este cel care decide unde se fac investiţiile românilor, să fie clar! Pentru că altfel nu ar mai avea nici un sens să votăm ceva aici. Putem pleca cu toţii acasă şi stabileşte domnul Voinea cu domnul Gherghina (secretarul de stat pe Finanţe Gheorghe Gherghina – n.red.) tot ceea ce investim în ţara asta”, a afirmat cu indignare fostul ministru al Transporturilor.

Miercuri spre joi noapte, la discuţia pe articolele proiectului de buget pentru 2014, între parlamentarii puterii şi ai opoziţiei s-au creat mai multe momente tensionate. În rolurile principale s-au evidenţiat deputatul PDL Andreea Paul şi acelaşi Liviu Voinea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...