INTERCEPTĂRI. Relu Fenechiu, în dosarul lui Gruia Stoica

Data publicării:
fenechiu mediafax

Relu Fenechiu / Foto: Mediafax

Gruia Stoica era direct interesat să obțină un contract pentru transportul cărbunelui la Complexul Energetic Oltenia și își dorea neapărat să ajungă la directorul CFR. Ar fi încercat să ajungă la respectivul oficial prin foști angajați ai Ministerului Transporturilor.

Șeful Grupului Feroviar Român era la curent cu faptul că Relu Fenechiu era încă influent în Ministerul Transporturilor, îl cunoștea pe directorul general al CFR.

Astfel, el i-a cerut intemediarului din această cauză, avocatul Doru Boștină, să îi facă legătura cu Bogdan Găurean, fost secretar al Ministerul Transporturilor, pentru a-l contacta pe Relu Fenechiu. Oficialul nu i-a putut pune în legătură, așa că Gruia Stoica, potrivit procurorilor DNA, a decis să îl caute direct pe Relu Fenechiu. El i-a transmis un SMS lui Relu Fenechiu pe 24 ianuarie, prin care îi cerea cinci minute pentru o întâlnire. Fostul ministru i-ar fi răspuns că nu se află în Capitală, ci în Iași, și că nu se poate întâlni cu el în acea zi sau în următoarele.

Iniţial, Gruia Stoica l-a întrebat pe Doru Boştină dacă se mai află în relaţii bune cu fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor (MT) din anul 2013: „Zi-mi şi mie, tu erai pe bune cu un secretar de stat de la Transporturi, Găurean”).

În urma răspunsului afirmativ al lui Boştină, Gruia Stoica a continuat, fiind interesat „cât de bine îl mai struneşte pe directorul de la Transporturi, pe ăla mare” (n.n. referire la directorul general al CFR Marfă). Avocatul nu a putut să dea un răspuns concret, dar a promis că "se va ocupa", au scris procurorii în documentele citate de Mediafax.

Anchetatorii arată că următoarele replici ale celor doi „trădează evident menirea infracţională a întrevederii din data de 22.01.2014:

„Stoica Gruia: Cine este mai influent acolo, FENECHIU sau GĂUREAN?(n.n. referire la fostul ministru al Transporturilor Fenechiu Relu)

Boştină Doru-Cătălin: FENECHIU nu mai are cum...

Stoica Gruia: Aşteptăm! GĂUREAN era omul lui. Deci după ce... îţi spun exact, vreau să-ţi fac o propunere.

Boştină Doru-Cătălin: Da. Da.

Stoica Gruia: Propunerea este că a mai avut un contract.

Boştină Doru-Cătălin:Da

Stoica Gruia: Asta înseamnă …scurt….

Boştină Doru-Cătălin: Mă ocup ?!

Stoica Gruia: Da, dar nu trebuie să…., deci, trebuie să aflăm...ştii tu.”

Imediat, avocatul, în prezenţa lui Gruia Stoica, l-a apelat telefonic pe Călin-Bogdan Găurean, căruia, „după un schimb de amabilităţi, pigmentat cu replici aparent deferente ale învinuitului Boştină Doru Cătălin, i-a propus o întâlnire pentru ziua următoare la restaurant în Bucureşti:

"Să trăiţi! Când eraţi mare în funcţia asta, ne mai băgaţi şi pe noi în seamă, mai fumam o ţigară, mai alea, alea, alea… mă mai lăudam şi eu, uite, mă, am şi eu un prieten ministru. Mai putem să mai... ? Nici eu nu mi-am imaginat că se termină…doamne fereşte…nu ne dorim asta. Păi, uite, nu ne-am mai văzut de mult şi mă gândeam că poate, uite, fumăm o ţigărică zilele astea. Azi, mâine, poimâine, când poţi tu! Mâine ţi-ar fi mai ok. Mâine, după trei? Păi…ne vedem la trei,? Gata, că stăm mai în linişte acolo, da? Gata, te pup, pa, pa, numai bine…pa, pa"”.

După încheierea convorbirii telefonice, Gruia Stoica şi-a manifestat nemulţumirea cu privire la relaţia interpersonală pe care o avea cu Dragoş-Alexandru Drăghici, directorul general al CFR Marfă, în prezent aflat în spital, şi totodată reticenţa că avocatul Doru Boştină va reuşi în demersurile sale infracţionale: „Ăla de la CFR MARFA are atâta mândrie în (foloseşte cuvinte obscene) lui, e atât de dobitoc, încât nu ştiu ce o să faci”, au mai arătat procurorii.

În contextul aceleiaşi discuţii, Boştină a revenit la subiectul iniţial şi i-a cerut lui Gruia Stoica lămuriri suplimentare referitoare la subiectul pe care urma să îl abordeze la întâlnirea din ziua următoare cu Călin-Bogdan Găurean: „Deci, de la GĂUREAN ce trebuie să mai aflu dacă mai are controlul trebii? De la GĂUREAN trebuie să aflu dacă mai e în controlul trebii? Acolo la MARFĂ?”. 

În ce priveşte acest aspect, Gruia Stoica i-a detaliat lui Boştină care era de fapt scopul intervenţiei sale pe lângă Călin-Bogdan Găurean, anume licitaţie ce urma să fie organizată de CEO la data de 29.01.2014 şi care avea ca obiect "un transport mare de cărbune". 

„Stoica Gruia: Da. E o licitaţie peste o săptămână.

Boştină Doru-Cătălin: Da.

Stoica Gruia: Marţi.

Boştină Doru-Cătălin: Da.

Stoica Gruia:Un transport mare de cărbune.

Boştină Doru-Cătălin: Da.

Stoica Gruia: Ca boul ăsta să vină…

Boştină Doru-Cătălin: Să ştim preţul…

Stoica Gruia: Preţul, să ştim tot, să trimită ăla acolo să trimită un om de-al meu şi să-şi vadă de treaba lui…la partea asta suntem… şpăgile. BOŞTINĂ nu te pune cu mine…cu ăsta, că nu-i arde

Boştină Doru-Cătălin: Da. Gata.

Stoica Gruia: Marţi este licitaţia! Vezi prima data dacă GĂUREAN, dacă e sub mâna lui. Vezi cine-l ia de urechi şi cine-l controlează pe el.

Boştină Doru-Cătălin: Am înţeles!

Stoica Gruia: Şi să îi facem rost!

Boştină Doru-Cătălin: Da. Gata! Da. Gata domne, vorbesc cu omul!

Stoica Gruia: Nu ştie asta adevăratelea de problemele CFR MARFA! Să vedem cine a câştigat, că asta se face o singură data! (neinteligibil, cei doi în acelaşi timp) S-o spună acolo, unii nu înţeleg… (limbaj trivial)…de prost ce e…”

Propunere de arestare preventivă

Gruia Stoica a fost adus încătușat la sediul Direcției Naționale Anticorupție, ieri seară. Patronul GFR a fost reținut ulterior pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat, joi, Curții de Apel cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Gruia Stoica va fi prezentat Curţii de Apel Bucureşti, joi, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile, potrivit DNA.

Omul de afaceri Gruia Stoica i-a dat avocatului Doru Boştină 3 milioane de euro, pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ cere CFR Marfă la licitaţia pentru transportarea cărbunelui în beneficiul Complexului Energetic Oltenia, susţin procurorii anticorupţie.

DNA precizează că Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), este urmărit penal pentru cumpărare de influenţă, iar avocatul Doru Boştină, din Baroul Bucureşti, pentru trafic de influenţă.

Contractul are o valoare de 43 de milioane de euro. CFR transporta cărbuni pentru Complexul Energetic Oltenia de ani de zile, iar acest contract i-ar fi asigurat supraviețuirea.

Fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, urmează să afle joi decizia definitivă în Dosarul Transformatorul. Instanţa Supremă finalizase procesul încă de marţi, dar magistraţii au anunţat că vor face public verdictul după două zile. Decizia este una definitivă, iar dacă verdictul va fi cu executare, liberalul va ajunge după gratii.

Știre în curs de actualizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...