Fost director al RATB, reţinut de procurori

Data publicării:
dna intrare - corp-4

Viorel Popescu va fi dus mâine la Tribunalul Bucureşti.

Potrivit anchetatorilor, în 13.03.2012, între RATB și o societate comercială, care nu avea drept asistență juridică și reprezentare în instanță, a fost încheiat un contract de prestări servicii juridice. Din conținutul contractului rezultă că RATB, prin Viorel Popescu, a împuternicit firma respectivă în vederea recuperării tuturor creanțelor de la CASMB, în baza unor simple solicitări ale firmei private către debitoare.

Din actele existente la dosar, reiese că în contract se specifică faptul că firma privată avea obligația de asistare la controlul efectuat de CASMB față de RATB, în vederea rambursării sumelor cuvenite regiei, deși, în realitate, nu a existat și nu se prefigura un astfel de control.

De altfel, conducerea RATB cunoștea clar, la momentul semnării actelor întocmite de funcționarii de specialitate ai regiei, cuantumul sumelor de bani neachitate de CASMB, defalcate pe unități lunare de timp, astfel încât aceste verificări nu se impuneau a fi încredințate firmei private prin contractul indicat.

În baza contractului de consultanță juridică, RATB a efectuat plăți, nelegale și nefundamentate de prestații concrete ale beneficiarului, în sumă totală de 3.657.576,49 lei, aproximativ 820.000 euro, ce reprezintă prejudiciu material adus patrimoniului Regiei Autonome de Transport București.

În dosar, cercetările au fost demarate ca urmare a sesizării formulate de Corpul de Control al primului ministru”, potrivit unui comunicat transmis de DNA.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce conține de fapt laptele vândut în Lid, Kaufland și alte supermaketuri din România. Detaliile de pe...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
O nouă creștere de pensie imediat după sărbători. Care vor fi noile venituri ale pensionarilor?
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...