Doi noi judecători pentru dosarul lui Dan Voiculescu

Data publicării:
voiculescu - 6049547-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei

Repartizarea dosarului la un alt complet a fost necesară după ce preşedintele completului iniţial, Stan Mustaţă, a fost arestat pentru trafic de influenţă, iar celelălalt membru, Florică Duţă, s-a pensionat.

Noii membri ai completului, care vor judeca dosarul începând din 1 iulie, au promovat de curând la Curtea de Apel Bucureşti, de la Tribunalul Bucureşti, respectiv, de la Judecătoria sectorului 4.

Camelia Bogdan a judecat, printre altele, dosarul de favorizare a luiNicolae Popa, în care a fost condamnat Sorin Ovidiu Vântu, iar Mihai Alexandru Mihalcea a respins o cerere de eliberare condiţionată a aceluiaşi om de afaceri, pe motiv că acesta „nu a făcut eforturi deosebite pe calea reeeducării sale şi nici nu a încercat să se remarce într-un mod deosebit”.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat luni decretul de eliberare din funcţie, prin pensionare, a judecătorului Florică Duţă, de la Curtea de Apel Bucureşti, după ce membrii Consiliului Superior al Magistraturii au luat act, în 18 iunie, de cererea magistratului.

Judecătorul Florică Duţă făcea parte, alături de Stan Mustaţă, din completul de la Curtea de Apel Bucureşti care a primit spre soluţionare dosarul în care Dan Voiculescu şi alţi 12 inculpaţi din dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări alimentare au contestat condamnările primite la Tribunalul Bucureşti.

Judecătorul Stan Mustaţă a fost arestat în 30 aprilie şi ulterior trimis în judecată, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri