Foto: Mediafax
Justiţia în momentul de faţă are probleme, sunt excese ale procurorilor în privinţa arestărilor preventive, spune fostul președinte.
„Lupta anticorupţie trebuie să continue, pentru că a erodat statul. Ce mi-aş dori acum este ca aceste instituţii să nu facă abuzuri, să nu intre într-un mod triumfalist de a aborda justiţia, de spectacol, făcut pe seama demnităţii oamenilor”, a declarat Traian Băsescu la un post de televiziune.
„Denunţul a dobândit valoare de probă. Nu pentru astfel de justiţie am luptat. Nu am explicaţie de ce se întâmplă aşa, la câteva luni după ce am terminat mandatul”, a mai afirmat Traian Băsescu.
Potrivit fostului preşedinte, un om reţinut şi dus la arestare la Înalta Curte e primit „cu un cortegiu de presă şi cu informaţii date presei”.
„Deci, pregătirea reţinerii se face prin mijloace necinstite faţă de un om care încă nu e condamnat. Se face ieşirea triumfală din arest pe durata emisiunii unui anumit realizator. Apoi se duce la arestare, dar între timp se dă la presă elemente din dosar”, a mai spus Traian Băsescu, precizând că o altă problemă o constituie faptul că „un om arestat are pe capul său SRI, DNA, Curtea de Conturi, presă. Nu are nicio şansă”.
Traian Băsescu a mai declarat că nu exclude „posibilitatea să se creeze condamnări nedrepte” şi a precizat că, în opinia sa, „arestările în vederea obţinerii mărturisirilor încalcă drepturile omului şi dreptul la demnitate”.
Întrebat de ce nu îi sună pe Florian Coldea (adjunctul şefului SRI, n.r.), pe Codruţa Kovesi sau pe şefa ÎCCJ, Livia Stanciu, Traian Băsescu a declarat: „Pot să vă spun că din silă? (...) Ei sunt artizanii acestui mod răvăşit de a face justiţie, fără respect pentru cel care nu e condamnat. Ce să fac? Vor să mai rămână cinci mandate în funcţie”.
Fostul preşedinte a mărturisit că a sunat, totuşi, la cabinetul Codruţei Kovesi.
„Am cerut secretarei numărul de telefon al unui procuror care a lucrat în dosarul Flota”, a spus Traian Băsescu, povestind că „trebuia să îşi prelungească autorizaţia de port-armă şi de la Poliţie a venit că preşedintele are un dosar penal, celebrul dosar Flota, care rămăsese la Constanţa”.
Fostul preşedinte a spus că l-a întrebat pe procuror ce trebuie să facă. „Mi-a spus omul: Domnule preşedinte, faceţi la noi o cerere, comunicăm la Constanţa si pe urmă ei comunică la Ministerul de Interne pentru permis”, a mai spus el.
Întrebat ce i-ar spune lui Klaus Iohannis, dacă l-ar întreba despre cei trei (Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu, n.r.), Traian Băsescu a răspuns: „Le-am văzut şi alte feţe, la toţi trei (..) A doua zi după ce am terminat mandatul”, arătând că a avut o colaborare bună cu aceştia.
Băsescu a mai spus că niciodată,cei trei nu l-au sunat. „O singură dată am lăsat mesaj la Coldea să mă sune, că nu era în unitate, pentru că am găsit la mine nişte documente secrete care nu s-au predat, erau în arhiva mea. Şi l-am sunat şi i le-am trimis”, a mai declarat fostul preşedinte.