Twitter recunoaște că este posibil să se fi folosit de datele utilizatorilor, fără permisiune

Data actualizării: Data publicării:
Social Media Site Twitter Debuts On The New York Stock Exchange
Foto: Guliver/GettyImages

Twitter a anunţat marţi că a „eşuat” în faţa utilizatorilor atunci când a distribuit datele lor „partenerilor de publicitate”, fără consimţământul prealabil, relatează miercuri DPA.

Reţeaua de socializare a declarat că a identificat situaţii în care ''opţiunile de setări (ale utilizatorilor) nu au funcţionat corespunzător'', potrivit Agerpres.

Compania a indicat că este posibil să fi distribuit partenerilor de publicitate date ale utilizatorilor care au folosit aplicaţia mobilă din mai 2018, inclusiv codul de ţară şi acceptul pentru anunţuri, ''chiar dacă nu ne-aţi oferit permisiunea pentru a face acest lucru''.

Twitter a declarat de asemenea că, din septembrie 2018, este posibil să fi afişat utilizatorilor ''anunţuri bazate pe constatările pe care le-am făcut cu privire la dispozitivele pe care le utilizaţi, chiar dacă nu ne-aţi dat permisiunea''.

Compania cu sediul în San Francisco a anunţat că aceste probleme au fost rezolvate luni şi a adăugat că o anchetă este în curs de desfăşura ''pentru a stabili cine ar fi putut fi afectat''.

''Aţi avut încredere în noi să vă ascultăm alegerile, iar noi am eşuat. Ne pare rău pentru că acest lucru s-a întâmplat şi facem demersuri pentru a ne asigura că nu repetăm o astfel de greşeală", a precizat compania.

Twitter a fost una dintre companiile care, în mai 2018, şi-a actualizat termenii serviciilor pentru a respecta noile norme ale Uniunii Europene care reglementează datele şi confidenţialitatea, cunoscute sub numele de Regulamentul General privind Protecţia Datelor (GDPR).

Editor web: Cristina Tudor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Billy Zane, de nerecunoscut în primele imagini din filmul „Waltzing With Brando”. Starul din „Titanic” îl...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
Cum arată o zi din viața antreprenorului care vrea să devină adevăratul Benjamin Button. Ia 100 de suplimente...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...