PROIECT | Parc în curtea Palatului Parlamentului

Data publicării:
senat

Dărâmarea zidurilor Parlamentului a fost susţinută, de-a lungul vremii, de mai mulţi parlamentari. De această dată, Ovidiu Raeţchi propune transformarea parcului Parlamentului într-o mare grădină, alături de Parcul Izvor şi zona Casei Academiei. Propunerea a fost lansată în dezbatere publică astfel încât să se găsească şi modalitatea de punere în practică a ideii. Teoretic, sunt câteva piedici. Una dintre ele - securitatea aleşilor! Şi nu e singura.

Ovidiu Raeţchi, deputat PNL: „Avem aceasta problemă a dealului care o ia la vale dacă dărâmam gardul. Nu vrea nimeni să dărâme fizic gardul, vrem doar să deschidem accesul pentru public, putem să lăsăm acea structură de rezistență care ține gardul”.

Interesat nu doar de zona din jurul Palatului Parlamentului, ci şi de interior, este şi deputatul Theodor Paleologu, fost ministru al Culturii. El susţine că, dacă în clădire s-ar putea intra mai uşor, ar fi mult mai mulţi vizitatori în muzeele din Parlament.

Teodor Baconschi, fost ministru de Externe: „E o pledoarie de bun-simț elementar, aceea de a transforma un simbol al ceaușismului terminal într-o grădină. Singurul parlament din Europa care are garduri, care nu a depăşit sindromul cetăţii asediate, care continuă să separe, în loc să unească”.

Deschiderea Parlamentului a fost promovată în trecut şi de Roberta Anastase, Mircea Geoană, Elena Udrea sau Valeriu Zgonea. În 2013, preşedintele Camerei Deputaţilor se fotografia, în faţa gardului Palatului, alături de Roger Waters. Cei doi au lovit simbolic, cu un ciocan, zidul Parlamentului.

Câteva luni mai târziu, Valeriu Zgonea anunţa că vrea să amenajeze esplanada Parlamentului ca să o redea cetăţenilor.

Şi interiorul Palatului poate fi exploatat mai mult, spun specialiştii în turism. Clădirea poate fi vizitată acum, însă doar pe câteva trasee prestabilite, care cuprind cel mult 10% din suprafaţa imobilului.

Mai mult, ar trebui pregătite mai multe săli care să poată găzdui diverse evenimente, contra cost. Aceeaşi specialişti în turism spun că firmele care ar dori acum să închirieze astfel de spaţii întâmpină cel puţin două probleme: cea a accesului greoi şi a proastei sonorizări.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...