Ciolacu: Nu pot vedea unde se risipesc banii în sistem. Nu am informațiile atât de repede, nu am digitalizare la ANAF, în sănătate

Data actualizării: Data publicării:
CIOLACU LA GUVERN
Marcel Ciolacu, premierul României și lider al PSD. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, la o conferinţă că el, ca prim-ministru, nu are informaţiile atât de repede, ca să poate să fie eficient şi să ia deciziile care se impun, în timp real, pentru că nu are digitalizare la ANAF, în sănătate. „Nu pot vedea unde se risipesc banii în sistem”, a spus premierul, afirmând că statul român trebuie să combată evaziunea fiscală, să fie mult mai eficient în colectare şi toată lumea să-şi plătească impozitele, iar asta înseamnă digitalizarea ANAF-ului.

„Toate măsurile pe care le-am luat, unele discutate, commentate, am anunţat foarte clar nu vor afecta oamenii de rând, au fost luate şi ca să închidem exerciţiul financiar trecut, fiindcă trebuia să venim cu o cofinanţare de 15%. (..) Ultimul exerciţiu financiar l-am închis la 54%, în plăţi directe, în anul respectiv, vom închide la peste 90%, este pentru prima oară în România”, a spus premierul, citat de News.ro.

Ciolacu a afirmat că „multă lume a râs când a spus că ar trebui o Românie ordonată, pentru că nu avem digitalizare”. „Aici e marea provocare. Eu, ca şi prim-ministru, nu am informaţiile atât de repede, ca să pot să fiu eficient şi să iau deciziile care se impun, în timp real, pentru că nu am digitalizare, la ANAF, în sistemul de sănătate, nu pot vedea eficienţa, unde se risipesc banii în sistem”, a spus şeful Executivului.

El a menţionat că la educaţie se vede şi e clară componenţa de abandon şcolar. „Vom veni cu masa caldă, cu burse, vom veni cu salarii mai mari la profesori, ca să atragem lume mult mai bine instruită pentru educaţia copiilor noştri şi investiţiile majore din PNRR în toată infrastructura. Sunt costuri, părerea mea că vom depăşi pentru prima oară, cu un buget direct cu 4 în faţă la la educaţie şi cu cheltuielile indirecte în administraţia locală, eu cred că ajungem cu execuţia la sfârşitul anului în jur de 6 %, fiindcă aici este viitorul. Acest viitor ca şi în fotbal ca şi în sport, se va vedea peste 5, 10 ani, dar nu mai putem, ne împing aderarea la OCDE şi PNRR-ul ne împing să intrăm în această dinamică, dacă o pierdem acum, România e un stat pierdut”, a spus Marcel Ciolacu.

Despre măsurile care vor fi luate în 2025, premierul a spus că „întâi trebuie să-şi facă treaba statul român”.

„Statul român trebuie să combată evaziunea fiscală, să fie mult mai eficient în colectare şi toată lumea să-şi plătească impozitele, asta înseamnă digitalizarea ANAF-ului, să vadă unde sunt sursele bugetare de cheltuieli majore şi să termine odată cu tot ce înseamnă birocraţia, fiindcă toate proiectele cer anumite aviz. Fiecare minister la acest moment îşi va crea un serviciu unic de avizare, că vorbim de companii, că vorbim de autorităţi centrale, autorităţi locale, de persoane fizice care vor să aibă acces la fondurile europene, trebuie să fie un singur serviciu, deci cumva împingi, forţezi această digitalizare.”

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...