Ciolacu: Guvernul va sprijini serviciul medical de ambulanţă pentru a beneficia de noi mijloace de intervenţie şi de resursă umană

Data actualizării: Data publicării:
ambulanta

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul va acorda sprijinul pentru ca serviciul de ambulanţă să beneficieze de noi mijloace de intervenţie, de resursa umană de care are nevoie, precum şi de adaptarea cadrului legislativ. Şeful Executivului a avut, luni la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa”, alături de reprezentanţi ai conducerii serviciilor de ambulanţă.

Consultările au avut în vedere măsurile de asigurare a resurselor necesare pentru desfăşurarea activităţii serviciilor de ambulanţă. Astfel, acest serviciu medical va fi dotat cu noi ambulanţe, procedura de achiziţie publică fiind deja iniţiată, demers ce vine ca răspuns la una dintre necesităţile pregnante transmise de reprezentanţii sindicatului, mai arată comunicatul de presă al Guvernului.

Asigurarea resursei umane şi anume cea  personalului medical de intervenţie a fost un alt subiect discutat. Prim-ministrul a punctat faptul că pot fi organizate concursuri pentru ocuparea unui număr de 360 de posturi vacantate în cursul anului trecut, urmare a aprobării de către Guvern a unui Memorandum în acest sens. Pentru posturile vacantate în acest an pot fi organizate concursuri fără a mai fi nevoie de aprobarea acestui demers prin Memorandum al Guvernului.

„Intervenţiile rapide şi profesioniste ale serviciului de ambulanţă salvează vieţi şi protejează sănătatea oamenilor. Guvernul acordă întreaga atenţie şi sprijin personalului medical. Vom colabora foarte aproape pentru ca acest serviciu să beneficieze de noi ambulanţe, de resursa umană de care are nevoie, precum şi de adaptarea cadrului legislativ”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit sursei citate

Reprezentanţii Federaţiei Sindicale au apreciat cadrul de discuţie şi deschiderea la dialog manifestată de Guvern.

În perioada imediat următoare Federaţia Naţională Sindicală ”Ambulanţa” va comunica Guvernului informaţiile care argumentează solicitările necesare pentru actualizarea cadrului legislativ de organizare şi funcţionare.

Premierul şi echipa guvernamentală împreună cu sindicatul s-au angajat să aibă cât mai repede posibil o nouă întâlnire, după coordonarea tuturor acestor date, la care să participe specialişti cu experienţă aplicată care pot contribui la conturarea în detaliu a modificărilor necesare.

Alături de prim-ministrul Marcel Ciolacu la consultările de la Palatul Victoria au mai participat vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...