Proiectul ministrului Educaţiei: Sesiune de bacalaureat în februarie-martie şi meditaţii plătite de stat

Data publicării:
Bacalaureat-Mediafax Foto-Nicu Mircea 1

„Niciun sistem din lume nu are rată de succes de sută la sută (la bacalaureat - n.r.). Atunci când ai 200.000 - 300.000 de copii într-un ciclu, unii vor fi foarte buni, unii medii, unii nu vor ţine acelaşi ritm de pregătire. Nu trebuie să-i pedepsim pe cei care nu reuşesc de prima dată, trebuie sprijiniţi. Prin urmare, la Ministerul Educaţiei lucrăm la un proiect ca instituţiile de învăţământ acreditate, respectiv liceele şi universităţile să poată să desfăşoare meditaţii instituţionalizate pentru o perioadă de trei - patru luni, strict cu programa de bacalaureat”, a declarat ministrul, citat de Mediafax.

Remus Pricopie a spus că după aceste cursuri absolvenţii ar fi examinaţi într-o sesiune de bacalaureat care ar fi programată în februarie-martie.

Nu exclud să introducem o sesiune de bacalaureat, după ce se termină această sesiune de pregătire. Apare o singură problemă, aceea că programul, calendarul şcolar este foarte încărcat”, a spus ministrul, adăugând că se caută soluţii pentru stabilirea unui calendar.

„Intenţionăm ca aceste cursuri să fie finanţate de stat, fie pe proiecte cu fonduri structurale, fie că vorbim de bugetul statului”, a completat Pricopie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Shakira, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Pur și simplu nu am fost norocoasă!” Ce spune despre monogamie
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...