Bani mulţi din meditaţii, încasări puţine la Fisc. 99 de profesori au plătit anul trecut impozite pe meditaţii

Data publicării:
090315 meditatii

Sub 2% din dascălii doljeni declară oficial că fac meditaţii. 99 de profesori au plătit anul trecut impozite pe orele de pregătire oferite în particular pentru care au câştigat venituri de peste 700 de mii de lei. Conducerea Inspectoratului Judeţean Şcolar spune că nu poate ţine o evidenţă a acestora pentru că sunt greu de depistat iar ANAF-ul nu îi poate înregistra decăt dacă se prezintă singuri

Profesorul Tudor Voinea lucrează de 42 de ani în învăţământ. A început să plătească în urmă cu 17 ani impozit pe veniturile obţinute din meditaţiile oferite elevilor la matematică. Deşi spune că a avut luni în care îşi dubla salariul cu aceşti bani, a preferat să îi declare pentru liniştea familiei sale.

Puţini dintre cei aproape 7.000 de colegi ai săi gândesc la fel.

Chiar dacă oficial sunt o raritate, meditaţiile sunt însă la mare modă în şcolile din Dolj. Părinţii scot bani frumoşi din buzunare în fiecare lună.

La un calcul simplu, un profesor care are 4 elevi pe săptămână la meditaţie câte două ore, câştigă într-o lună între 800 şi 1.600 de lei. Adică chiar puţin mai mult decât un salariu de profesor titular care este în jur de 1.500 de lei.

Veniturile către buget ar fi substanțiale în condițiile în care doar de la cei 99 care au plătit impozite pe orele de pregătire oferite în particular au fost viraţi 747.000 lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...