Legătura dintre arhiva SIPA și dosarul lui Dragnea

Par rezonabile propunerile lui Toader privind desecretizarea arhivei SIPA. Dar nu sunt. Nu toate. Să începem cu cea mai puțin problematică. Comisia de inventariere și analiză va sesiza Parchetul General dacă va da în notele arhivate peste posibile fapte penale.

Principial, este corectă. Dar practic este de neaplicat. De ce? Pentru că efortul de a valida și de a proba tonele de delațiuni cuprinse în miile de dosare ar fi gigantic. Și extrem de dificil. S-au scurs aproape 20 de ani de la comiterea faptelor incriminate. Ca să facă lumină, Parchetul General ar trebui să aloce resurse consistente, oameni și bani. Este greu de crezut că le are și la fel de greu de crezut că le va redirecționa de la investigarea unor cazuri curente spre un efort cu șanse minime de reușită.

Cu atât mai mult cu cât punctele de plecare vor fi informații de calitate îndoielnică. De unde știm asta? A declarat-o Dan Gheorghe, directorul adjunct al SIPA, în noiembrie 2003, în fața unei comisii parlamentare de anchetă: ”Serviciul secret este incapabil să prelucreze, să stocheze și să verifice anumite informații, motiv pentru care oferă informațiile într-o formă brută instituțiilor beneficiare.” Dacă nu au putut verifica atunci informațiile pe care le-au adunat, cine o să reușească acum, după 15 ani sau mai mult?! Și nu doar să le verifice, ci și să le probeze.

Urmarea? Parchetul General ar putea fi inundat cu delațiuni ”după ureche”, greu sau chiar imposibil de probat, de transformat în capete de acuzare solide și în dosar penale care să ducă la condamnări. De aceea, cel mai probabil, nimeni nu va lua în serios acele sesizări și nu se va ocupa temeinic de ele. Vor fi îngropate din start în tot felul de scuze și vor ajunge cifre moarte în statisticile despre ineficiența demersului.

Însă, cea mai mare problemă cu hotărârea de guvern privind desecretizarea arhivei SIPA nu se găsește în vreo prevedere a ei, ci în ce nu își propune. Nu își propune să probeze activitățile de poliție politică ale SIPA. Activități despre care presa a scris masiv, în special în perioada 2000 – 2004.

De asta ar trebui să se ocupe, în primul rând, cei cinci reprezentanți care vor avea acces în arhiva serviciului. Să dea procurorilor indicii nu doar despre posibile fapte penale comise de cei urmăriți, sau de terți, ci și despre posibile fapte penale comise de urmăritori, de securiștii lui Marian Ureche și Dan Gheorghe.

Dacă Rodica Stănoiu, nume de cod ”Sanda,” este atât de dispusă la confesiuni, de ce nu a vrut ministrul Justiției să-i ofere ocazia să dea explicații despre modul în care securiștii ei au ajuns să colecteze informații despre viața privată a magistraților?

De ce trebuie să se oprească efortul de probare a acțiunilor de poliție politică la perioada ante 1990? Ce fel de CNSAS vrea să facă Toader din comisia SIPA dacă se vor ocupa doar de ținte, nu și de cei care le amușinau prin așternuturi?

Dacă tot s-a plecat în acest demers de la presupunerea lui Liviu Dragnea că după desființarea SIPA unele dosare au ajuns la oameni din servicii și din alte structuri ale statului care au șantajat magistrați și i-au obligat să-i acuze și să-i condamne pe marii politicieni și oameni de afaceri ai neamului, nevinovați, evident, de ce să nu ducem până la capăt suspiciunea?

De ce nu ar trebui membrii comisiei SIPA să investigheze și ipoteza ca până la venirea Monicăi Macovei ca ministru al Justiției a existat un alt tip de șantaj? Că informațiile strânse de securiștii lui Ureche și Dragnea au fost folosite pentru a-i ține sub control pe magistrați, astfel încât niciunul dintre ei să nu îndrăznească să-i ancheteze sau condamne pe marii jefuitori ai epocii post-decembriste?

În 2004, nu aveam nicio pretenție de la ministrul Justiției. Era clar că declarațile și acțiunile ei urmăresc doar interesele clanului din care face parte și că îi erau dictate de cei care o racolaseră. De la ministrul Justiției din 2017, însă, avem alte așteptări. Minimal: inițiativele sale să se bazeze pe o reprezentare corectă a realității. Care este aceasta?

În țara asta s-a furat pe rupte, mai ales la nivel înalt. Să ai o țară jefuită sistematic, dar fără vinovați în închisori, a fost o anomalie monstruoasă. Cum putea fi ea explicată altfel decât printr-o complicitate între hoți și magistrați sau printr-un șantaj exercitat de primii?

De la această realitate care a dominat România zeci de ani trebuia să plece Tudorel Toader. Dacă ar fi făcut-o, ar fi propus nu doar inventarierea și investigarea arhivei SIPA, ci analiza întregii ei activități. Comisia pe care a creat-o trebuia să se ocupe cel puțin în egală măsură de ce se află între coperțile dosarele de urmărire dar și de cum au întocmit ofițerii acele dosare. Au respectat sau nu legea?

Repet, sunt pline arhivele ziarelor, în special din perioada 2000 – 2004, de suspiciuni de abuzuri ale SIPA, multe documentate temeinic, cu facsimile și declarații. Motive concrete de suspiciune există și tot atâtea puncte de plecare pentru a începe o serie de investigații.

De ce a îmbrățișat total Tudorel Toader viziunea lui Liviu Dragnea și a Rodicăi Stănoiu asupra relației magistrați – ofițeri de informații? De ce a fost proiectată comisia SIPA să pornească de la premisa că dacă au existat interferențe în munca magistraților ele au avut loc doar după 2005, după ce serviciul a fost desființat?

Atenție, nu mi se pare nimic în neregulă cu investigarea și a acestei ipoteze. E foarte bine că se scormonește și în această zonă sulfuroasă. Iar dacă vor fi găsiți vinovați, să fie pedepsiți. Așa cum mi se pare o idee bună și desecretizarea rapoartelor privind accesul în arhivă și eventuale abuzuri în operarea ei.

Întrebarea esențială, însă, este de ce Tudorel Toader nu se dovedește la fel de interesat să afle ce s-a întâmplat cu dosarele și serviciul și înainte de 2005. De ce nu a pomenit nicio vorbă despre suspiciunile care au planat ani de zile asupra SIPA? Chiar nu putea rosti o frază-două despre ele în zecile de declarații pe care le-a făcut în ultimele săptămâni, după ce brusc, tema a fost impusă pe agenda publică? Sau el nu a auzit de Marian Ureche, de Dan Gheorghe, de Rodica Stănoiu și de faptele lor de vitejie?

Există un singur răspuns. Presiunile pe care Liviu Dragnea le-a făcut asupra lui, în ultimele două săptămâni, au dat rezultate. Sunt cel puțin zece declarații publice în care liderul PSD i-a indicat, cu subiect și predicat, cum trebuie să procedeze cu arhiva SIPA. Este suficient să recitim afirmațiile sale din 15 mai ca să ne dăm seama cât de important este pentru el acest scandal:

”Dacă și în acest subiect legat de noul scandal, cel mai proaspăt scandal care a apărut acum cu arhivele SIPA, dacă (Tudorel Toader – n.m.) nu face nici măcar gestul de a desecretiza raportul, atunci încrederea mea în dumnealui va fi aproape de zero. Dacă va face lucrul ăsta, atunci înseamnă că este de bună credință și este un om corect, care chiar vrea să participe la acest proiect pe care noi l-am început după 11 decembrie.”

Iar Tudorel Toader s-a conformat. A înțeles că după eschivele cu evaluarea procurorilor-șefi și cu legea grațierii, nu își mai permite să facă joc de glezne. După cum se vede din citatul de mai sus, Liviu Dragnea crede sincer că de scandalul arhivei SIPA depinde supraviețuirea lui politică și nu se sfiește să o spună. Am explicat în detaliu, acum două săptămâni, ce urmărește liderul PSD prin desecretizarea arhivei SIPA. Elementele cheie sunt detaliile de viață privată din dosare.

De aceea, nu a existat ieșire publică a lui Dragnea în care să nu menționeze și nevoia de a se intra și în aceste informații extrem de sensibile din dosare. Săptămâna trecută, a spus-o pe șleau: ”Dacă sunt unele informaţii care poate nu ar trebui să fie făcute publice, care ţin de viaţa privată, informaţii care ar putea să ne ajute să înţelegem dacă în anii trecuţi, poate acum nu mai e cazul, dar cine ştie, informaţiile de acolo au influenţat anumite decizii ale unor instanţe, trebuie să ajungem la aceste informaţii.”

Ministrul Justiției a rezistat acestei idei și nu a menționat-o în nicio declarație publică. Motiv pentru care Dragnea a presat și mai tare. Întrebat despre anunţul ministrului Tudorel Toader, privind publicarea listei celor care au accesat arhiva, Dragnea a spus că vede "cu ochi buni" această idee, dar "nu e suficient". Și i-a indicat, încă o dată, parcursul.

"Cred că trebuie să se uite cu atenţie şi să gândească procedura, sistemul, mecanismul prin care informaţiile relevante din acele documente să fie făcute publice. Oamenii vor să ştie dacă deciziile instanţelor au fost influenţate într-o anumită perioadă, sau mai sunt influenţate şi astăzi, de alte lucruri decât probleme din dosar.”

Hotărârea de guvern nu prevede ca detaliile de viață privată să fie făcute publice. Ceea ce arată că deși a fost de acord cu desecretizarea arhivei, Toader nu împărtășește obiectivele lui Dragnea și nu intenționează să folosească comisia SIPA ca pe un instrument care să confirme teza lui Dragnea.

Pe de altă parte, cei cinci membri ai comisiei vor lua la mână, filă cu filă, toate dosarele. Inevitabil, vor avea acces la toate informațiile privind viața privată cuprinse în ele. Întrebarea cheie este dacă aceste informații vor rămâne la ei, închise sub lacătul angajamentului de confidențialitate, garantat și de certificatul ORNIS pe care îl dețin, sau vor ajunge și la politicieni disperați să pună mâna pe informații despre cei ce ce le judecă dosarele.

Nimeni nu cred că are un răspuns ferm la această întrebare. Cel mai probabil, începând cu ziua în care primul dosar din arhiva SIPA va fi luat la puricat de către membrii comisiei, vom intra într-o cursă contracronometru. Și totul va depinde de soarta câtorva procese în care sunt implicați cei mai înverșunați politicieni din frontul anti-justiție. Dar și de termenul în care vor primi sentințele.

Dacă, de exemplu, Liviu Dragnea va fi condamnat în dosarul aflat acum pe rol și va fi obligat să facă un pas înapoi sau chiar să reunțe la conducerea PSD, desecretizarea arhivei SIPA are șanse mari să se transforma într-o banală procedură birocratică, fără riscuri pentru mersul justiției. De ce?

Pentru că potențialul distructiv al celor care vor să oprească definitiv lupta anticorupție este direct proporțional cu angajamentul PSD în acest demers. Iar angajamentul PSD depinde la rândul său de capacitatea lui Liviu Dragnea de a-l mobiliza în această direcție.

Chiar și cu el la cârmă, PSD nu a reușit să dea lovituri fatale justiției. Dacă ar părăsi conducerea partidului și a Camerei Deputaților, riscurile ca PSD să mai reușească ce a încercat în ianuarie devin neglijabile. Ceea ce însemnă că scad semnificativ și șansele ca informațiile sensibile din arhiva SIPA să ajungă pe mâna unor politicieni sau ca aceștia să îndrăznească să le folosească pentru a-și proteja libertatea.

Inutil să mai spunem ce s-ar întâmpla dacă informațiile din arhiva SIPA s-ar întoarce la cei pentru care au fost strânse inițial.