Pe cine vizează desecretizarea arhivei SIPA

Ceață deasă! Dezvăluiri peste dezvăluiri, toate țintind în aceeași direcție: ”SISTEMUL,” triunghiul servicii de informații – procurori – judecători care a pornit și a securizat ofensiva anticorupție din ultimul deceniu. În paralel, alte dezvăluiri, strecurate pe surse, despre presupuse înțelegeri secrete între președintele Iohannis și Liviu Dragnea pentru demiterea șefei DNA, Laura Codruța Kovesi și domolirea sau chiar stoparea anchetelor care tulbură somnul baronimii penale.

Unde duc toate acestea? Cât de întemeiate sunt acuzațiile? Dar scenariile conspiraționiste? Vor câștiga mafioții partida și își vor lua, cu totul, țara înapoi? Să limpezim un pic lucrurile.

Așa cum se întâmplă adesea, apele se tulbură și mai tare atunci când apar mai mulți pescari care speră să-și înhațe prada. Unii urmăresc același lucru și ajung să își sincronizeze eforturile, intenționat sau neintenționat. Alții au poftit la o pradă diferită și profită de conjuctură pentru a-și maximiza șansele de reușită.

Să începem cu ultimii. Nu există moment mai prielnic să bage mâna adânc în buzunarul statului decât atunci când poporul stă cu ochii pe televizor, iar procurorii par timorați de asaltul mediatic orchestrat împotriva lor.

Seara sunt la televizor și pompează oxigen în scandaluri, ziua, însă, sunt la negociat numiri și contracte. La făcut bani. Ce n-ar da să o țină așa patru ani! Noi gură cască la circ, ei împărțind funcții, bani publici și încasând.

Dacă avem noroc, peste câțiva ani vom afla că în timp ce noi făceam pariuri pe cine se va prezenta la comisia pentru anchetarea alegerilor din 2009, un grup infracțional organizat se mufa, din nou, la bugetele marilor companii de stat. Iar altul împărțea funcții de conducere în energie. Nicicând nu se obțin bani mai ușor ca acum pentru un teren de fotbal în pantă, pentru un parc în mijlocul pădurii și pentru un WC de școală de 300.000 de euro.

Dar, după cum spuneam, acesta este obiectivul secundar. Degeaba se pricopsesc dacă riscul ca înțelegerile lor secrete să ajungă între coperțile unui dosar la DNA este în continuare mare. Miza lor principală este să facă țăndări mecansimele instituționale care au făcut posibile sute de condamnări ale ”intangibililor.”

Mecanisme care au reușit să dea peste cap planurile unor construcții politice, precum USL, a căror misiune era sau este să readucă și justiția și serviciile la o subordonare totală față de politic, așa cum au funcționat până în 2005. Și din care nu ar fi fost smulse fără efortul decisiv al partenerilor strategici ai României.

Nu degeaba spunea Liviu Dragnea, luni, după publicarea dezvăluirilor privind arhiva SIPA, că ”dacă nu rezolvăm problema asta, vom avea soarta USL.” Pentru șeful PSD, cheia succesului, drumul spre putere absolută și impunitate, presupune înfrângerea ”SISTEMULUI.” Dar, recunoaște tot el, ”lupta cu SISTEMUL nu este ușoară.” Motiv pentru care nicio armă nu este prea murdară pentru a fi folosită.

Cum speră unii să folosească scandalul SIPA pentru atingerea acestui obiectiv? Simplu. Accesul la dosarele întocmite câtorva mii de magistrați de securiștii angați de fosta lor informatoare, Rodica Stănoiu, ministru al Justiției în guvernul Năstase, ar trebui să le ofere suficiente informații ca să îi pună cu botul pe labe pe judecătorii și procurorii care le judecă sau le instrumentează dosarele.

Confirmarea acestui plan este evidentă dacă analizăm cum au mutat câțiva politicieni, printre care și Dragnea, centrul de greutate al dezvăluirilor de presă. Dinspre nevoia de a investiga dacă cineva a avut acces ilegal în arhiva serviciului de informații subordonat Ministerului Justiției, dacă au fost sustrase sau copiate dosare, dacă au existat magistrați șantajați cu acele dosare spre cu totul și cu totul altceva. Spre ce? Spre desecretizarea dosarelor.

Dacă investigarea modului în care a fost gestionată arhiva, făcută profesionist și cu bună credință, poate fi susținută (în cazul în care rapoartele din trecut au consemnat suspiciuni privind fapte ilegale), desecretizarea dosarelor nu ar servi decât celor care s-ar folosi de acest prilej pentru a avea acces la informațiile cuprinse în ele.

Și la urma urmei ce înseamnă ”desecretizarea arhivei”? Una este desecretizarea raportului, din 2007, privind gestionarea arhivei SIPA, care ar trebui făcută rapid și alta este ce a spus Liviu Dragnea, tot luni: ”arhiva asta ar trebui desecretizată, ar trebui identificată și desecretizată.”

Desecretizarea înseamnă acces public la dosarele făcute de securiștii lui Marian Ureche și Dan Gheorghe? Cu ce drept ar dezvălui statul român informații confidențiale, personale, din trecutul unor magistrați?

Și dacă ar fi vorba de informații despre comiterea unor fapte penale, tot nu ar putea să le expună public, pentru că nu sunt dovedite. Cu atât mai mult ar fi ceva de neimaginat să întindă pe sârmă mii de note informative privind avorturi, relații extraconjugale și alte mizerii consemnate cu zel de ofițeri nărăviți cu metodele poliției politice.

Sau poate Liviu Dragnea înțelege prin desecretizare doar accesul anumitor persoane, alese pe sprânceană, care să ia la mână notă cu notă și să….? Să ce? Să caute indicii de fapte penale comise de magistrați? Abateri disciplinare? Și dacă într-o notă scrie că ”sursa X informează că l-a văzut pe judecătorul Y că a furat un plic cu bani”, ce se poate face cu acea informație?

Desecretizarea arhivei SIPA ar presupune, în primul rând, ca semnatarii deciziei să valideze nu doar ce tip de informație cuprinsă într-un anumit dosar poate ajunge la cunoștiința altor persoane (publicul larg sau o comisie ”de analiză”) dar și calitatea. Veridicitatea ei, dincolo de orice dubiu. Doar așa ar putea deveni punct de plecare pentru începerea unui dosar penal.

Dar, surpriză. Mai circumspect decât Liviu Dragnea asupra calității informațiilor din dosarele SIPA era chiar directorul adjunct al acestui serviciu. Iată ce declara Dan Gheorghe, în noiembrie 2003, în fața unei comisii parlamentare de anchetă:

”Serviciul secret este incapabil să prelucreze, să stocheze și să verifice anumite informații, motiv pentru care oferă informațiile într-o formă brută instituțiilor beneficiare.” Așadar, cel puțin o parte din ceea ce vrea liderul PSD să desecretizeze reprezintă doar colportări ale unor informatori, pe care nici măcar SIPA, în anii ei de glorie, când Stănoiu și Năstase le făceau toate hatârurile, nu a putut să le verifice.

Ca să nu mai vorbim de semnificațiile și mai profunde ale susținerii desecretizării arhivei SIPA de către Dragnea. Nu are încredere în serviciile actuale de informații, pe care partenerii externi le laudă de câte ori au ocazia, și pe care el le acuză, la fel de des, de ingerințe în politică și justiție. Dar are maximă încredere în ce a produs un serviciu de informații închis la cererea unor aliați, condus de doi securiști notorii, care au avut o contribuție majoră la unele dintre marile scandaluri post decembriste.

Ce lume pe dos! Pe de o parte se văicăresc în fiecare seară în casa de rugăciuni a penalilor că SISTEMUL urmărește și persecută oameni politici și jurnaliști și pe de altă parte ar vrea să inunde spațiul public cu mizeriile colectate sub comanda lui Marian Ureche!

Cine a fost Marian Ureche? Decembrie 1989 l-a prins în funcția de adjunct al comandantului Direcției I a Departamentului Securității Statului, colonelul Rațiu. Cu ce se ocupa Direcția I? Era inima poliției politice. Îi urmărea pe dușmanii, reali sau imaginari, ai regimului Ceaușescu. Disidenți, foști membri ai partidelor istorice, scriitori, ziariști, actori, cântăreți, pe toți cei ce aveau o prezență publică.

Este evident că publicarea dosarelor făcute magistraților de către securiștii salvați și reciclați de Iliescu și Măgureanu ar isca un scandal monstruos. Din acest motiv, nici nu se va întâmpla. Și atunci ce urmărește Dragnea când amenință cu desecretizarea?

Cel mai probabil, în varianta optimă, să aibă și el un om, doi, de încredere, care să ”inventarieze” arhiva. Dacă se vor lovi și de ceva picanterii despre câțiva magistrați care îl interesează direct, cu atât mai bine.

Ar da lovitura, însă, dacă ar descoperi că au dispărut dosarele anumitor judecători, care au fost prezente, la un moment dat, în arhivă. Mai ales dacă acești judecători ar fi de la Înalta Curte, din celebrele complete de 5 – botezate de Antena 3 ”plutoane de execuție”.

Ce festival de insinuări calomnioase ar urma! Cine le-a luat și cu ce scop? Unde sunt acum? Ce fapte îngrozitoare erau în ele? Câte scenarii fantasmagorice ar mai țese pentru a le distruge imaginea! Câte întrebări cu tâlc s-ar mai pune la ore de maximă audiență pentru a demonstra marea urzeală a SISTEMULUI!

În varianta minimală, este un nou prilej de timorare a celor de care depinde libertatea lui. Mesajul este deja cât se poate de străveziu: ”Potoliți-vă, ca altfel nu o să ne potolim nici noi. O să tot scormonim, o să continuăm să punem presiune, până găsim o breșă sau ceva să vă îndoaie.” Iar Dragnea mizează enorm pe asta. Pentru că alte instrumente nu prea i-au mai rămas. De aceea i-a dat, practic, un ultimatum ministrului Justiției.

”Dacă și în acest subiect legat de noul scandal, cel mai proaspăt scandal care a apărut acum cu arhivele SIPA, dacă nu face nici măcar gestul de a desecretiza raportul, atunci încrederea mea în dumnealui va fi aproape de zero,” a spus, luni, Dragnea. O declarație disperată, în care mai că nu îl imploră pe Tudorel Toader să nu îl refuze. ”Dacă va face lucrul ăsta, atunci înseamnă că este de bună credință și este un om corect.”

Pentru a întări mesajul de forță transmis magistraților prin propunerea de desecretizare a dosarelor SIPA, pentru a-l face și mai credibil, pentru a-i demobiliza și a-i convinge că justițiarii au pierdut deja partida și că rezistența celor care se încăpățânează să mai rămână pe baricade este inutilă, sunt aruncate pe piață și informațiile ”pe surse” privind un presupus pact Dragnea – Iohannis pentru înlăturarea Laurei Codruța Kovesi.

De ce este aceasta doar o componentă a războiului psihologic? Pentru că între Dragnea și Iohannis nu poate fi vorba de niciun pact. Singura înțelegere care a existat l-a vizat pe Tudorel Toader. Și nu a fost una impusă de Dragnea, ci de Iohannis.

După capitularea coaliției PSD-ALDE în fața protestelor de stradă și a rezistenței instituțiilor care au apărat statul de drept, președintele le-a impus liderilor coaliției de guvernământ ca în fruntea ministerului Justiției să vină un om care prezintă garanții că va respecta liniile roșii.

Până acum, Toader și-a ținut partea de promisiune. Dragnea, nu. După câteva săptămâni, când a văzut că Toader nu preia ștafeta de la Iordache, a început să îl critice. Și să îl amenințe cu remanierea. În van. De aceea, Dragnea este nevoit acum să coboare până într-acolo încât să îi dea ultimatumuri publice. Dar și să-și combine amenințările cu vorbe dulci.

Cel mai solid argument că nu poate fi vorba de un pact Iohannis-Dragnea l-a prezentat chiar președintele, joi. El a spus cu subiect și predicat ceea ce devenise evident de o bună bucată de vreme. ”Se încearcă din partea PSD să se elimine instituţia preşedintelui, respectiv CSAT din anumite proceduri.” Picătura care a umplut paharul a fost decizia Senatului de a exclude obligativitatea unui aviz CSAT din procedura de numire a șefului serviciului de informații al Ministerului de Interne.

”Aşa ceva nu se poate. Asta este o eroare, o greşeală, cum doriţi. Atât timp cât instituţia este una militarizată, nu poate să funcţioneze fără aviz CSAT. Punct! Iar indiferent ce doreşte Senatul sau Camera Deputaţilor, aşa funcţionează instituţiile în România conform Constituţiei. Dacă se menţine această soluţie, care e una neconstituţională după părerea mea, evident că speţa va ajunge la CCR. În ultimă instanţă, voi ataca eu la CCR,” a răbufnit președintele.

Și este de înțeles. PSD și ALDE au respins, în martie, în Comisia de Apărare din Senat, o propunere inițiată de guvernul Cioloș, prin care șeful Direcției de Informații a Armatei urma să fie numit de președinte. Au urmat inițiativele de eliminare a sa din procedurile de numire a procurorilor-șefi și a unor judecători. Și nu în ultimul rând, ANCOM și acum DGPI.

Ce pact ar putea exista între Iohannis și Dragnea în care președintele să accepte nu doar să îi ofere pe tavă cel mai râvnit trofeu de către liderul PSD, șefa DNA, dar și să fie scos, pas cu pas, din mecanismele de numire a unor șefi de instituții cheie? Evident, nici unul! Este război total, chiar dacă, de ochii lui Junckers, s-a mimat concordia și buna înțelegere.

La prima vedere, Dragnea pare să fi recuperat din terenul pierdut după cele două înfrângeri în instanță (la Înalta Curte și la CCR). Este în plină ofensivă cu arhiva SIPA și a reușit să-l scoată din sărite pe Iohannis cu DGPI. În realitate, nu a punctat nimic decisiv. Timpul trece, iar dosarul său merge mai departe.

Mai grav pentru el, Sorin Grindeanu îl contrează din ce în ce mai dur, ceea ce demonstrează că susținerea sa în PSD este în declin. Dacă nu va reuși să impună destul de rapid remanierea guvernamentală cu care tot amenință în stânga și în dreapta, semnalul de slăbiciune va răsuna până în ultima filială a PSD. Cu sau fără dosare SIPA desecretizate, viitorul său va fi pecetluit.

Iar fără Liviu Dragnea în arenă, vârf de lance politică, toți chibiții care speră să răstoarne SISTEMUL din culise sau din tribune vor rămâne, încă o dată, cu buzele umflate.

P.S. Luni, 22 mai, Dragnea a spulberat orice îndoială cu privire la scopurile stratagemei sale cu arhiva SIPA. Chiar își dorește ca cineva să intre în toate dosarele SIPA, să ia la mână informațiile cuprinse în ele, inclusiv, sau poate mai ales, cele despre viața privată a magistraților - relații extraconjugale, avorturi, etc - să analizeze și să decidă dacă nu cumva unele dintre aceste informații reprezintă dovezi că anumite decizii luate de acești magistrați au fost viciate.