Premierul Grindeanu, replică pentru Liviu Dragnea în privinţa pescuitului

Data actualizării: Data publicării:
dragnea peste

Premierul Sorin Grindeanu a fost întrebat, luni, despre partida de pescuit la care a participat în weekend, în premieră, alături de liderul PSD, Liviu Dragnea.

Sorin Grindeanu a ținut să remarce că s-a descurcat destul de bine ca începător și că, la rândul său, îl poate iniția pe șeful său de partid într-un domeniu pe care acesta nu l-ar stăpâni prea bine: schiatul.

„Ieri, cu dl Dragnea, ați pescuit în ape tulburi?” a fost întrebarea reporterilor.

„Am învățat, e-adevărat, că n-am mai pescuit până acum. Înțeleg că așa, ca începător, am stat foarte bine”, a răspuns șeful executivului.

Întrebat dacă s-a apropiat mai mult de liderul PSD la o partidă de pescuit, Sorin Grindeanu a răspuns: „Acuma, unii știu să pescuiască mai mult din zonele acestea cu specific larg, în zona de vest nu e așa o locație potrivită sau un trend. Eu, de exemplu, pot să-l învăț să schieze pe dl. Liviu Dragnea, că înțeleg că nu știe foarte bine la acest domeniu”.

Replica lui Liviu Dragnea a venit câteva ore mai târziu: „Dacă e în stare, foarte bine, mi-aș dori. Eu am reușit să-l învăț să pescuiască, să vedem dacă reușește să mă învețe să schiez”, le-a spus liderul PSD ziariștilor.

Jurnaliștii au fost sceptici că premierul a reușit să învețe să pescuiască încă de la o primă lecție. „L-am învățat să nu se mai agațe cu ancora de haine, ceea ce e foarte important”, a precizat Liviu Dragnea. „Sunteți răutăcioși și după părerea mea sunteți și invidioși”, a adăugat, glumind, liderul social-democrat, adresându-se jurnaliștilor.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a postat duminică pe Facebook câteva fotografii de la o partidă de pescuit în Deltă. Într-una din cele trei fotografii postate de președintele PSD, apare premierul Sorin Grindeanu. Atât Liviu Dragnea, cât şi Sorin Grindeanu țin în cârlig câte un frumos exemplar de știucă. Partida de pescuit l-a binedispus pe liderul PSD, care comentează în notă ironică: „În acest sfârșit de săptămână, l-am învățat pe Sorin să pescuiască. Marea ruptură între Parlament și Guvern a avut loc: eu am prins 17 știuci și el 9. Eu cred că e foarte bine pentru un începător care nu pusese niciodată mâna pe o lansetă!”, scrie Liviu Dragnea.

dragnea pestegrindeanu cu stiuca

În weekend, Liviu Dragnea i-a chemat pe senatorii PSD în Deltă, la Tulcea, ca să discute despre problemele regionale, dar şi despre chestiuni de partid.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...