A murit creatorul de modă Marc Bohan, director artistic al casei Dior timp de 30 de ani

Data actualizării: Data publicării:
marc bohan
A murit creatorul de modă Marc Bohan, director artistic al casei Dior timp de 30 de ani. Foto: Profimedia

Creatorul de modă Marc Bohan, director artistic al casei Dior timp de aproape 30 de ani (1961-1989), a murit miercuri la vârsta de 97 de ani, a anunţat vineri celebra casă de modă franceză, deţinută de gigantul de produse de lux LVMH, relatează AFP.

"Timp de aproape 30 de ani, el a vegheat cu un infinit respect imensa moştenire creativă lăsată de Christian Dior, pe care a ştiut să o interpreteze atât în colecţiile sale haute couture, cât şi în cele pręt-a-porter", a declarat patronul LVMH, miliardarul Bernard Arnault, într-un comunicat transmis AFP și citat de Agerpres.

"Dacă această flacără vie a exigenţei creative şi artizanale franceze, pe care a menţinut-o cu răbdare, continuă să strălucească astăzi în întreaga lume, este în mare măsură datorită lui", a mai spus el.

Puţin cunoscută publicului larg, personalitatea sa a fost eclipsată de aceea, mai exuberantă, a succesorilor săi Gianfranco Ferré şi John Galliano.

Mai presus de toate, Bohan a permis casei franceze să se adreseze unor noi clienţi datorită lansării colecţiilor de pręt-a-porter pentru femei "Miss Dior", "Baby Dior" pentru copii şi "Dior Monsieur" pentru bărbaţi.

Născut la Paris pe 22 august 1926, Marc Bohan a fost pasionat de desen şi modă încă de la o vârstă fragedă, fiind încurajat de mama sa care era modistă.

El s-a alăturat casei Christian Dior în 1957, fiind responsabil cu crearea colecţiilor la Londra.

Prima lui colecţie,"Slim Look", pentru primăvara-vara anului 1961, a cunoscut un mare succes.

După plecarea sa de la casa Dior, în 1989, el a devenit director artistic al casei londoneze Norman Hartnell, până în 1992.

Pasionat de operă şi teatru, el a creat numeroase costume de scenă, colaborând mai ales cu Luchino Visconti.

Bohan a fost recompensat de două ori cu premiul "Dé d'Or", cel mai important premiu pentru un creator de modă, în 1983 şi 1988.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita