O dublă campioană olimpică cu exces natural de testosteron în corp se judecă la CEDO pentru a putea concura în atletism

Data actualizării: Data publicării:
File photo dated 13-04-2018 of South Africa's Caster Semenya, who was discriminated against by the introduction of rules forcing her to lower her testosterone levels in order to continue competing, according to a judgment from the European Court of Human
Atleta sud-africană Caster Semenya. Foto: Profimedia Images

Atleta sud-africană Caster Semenya, împiedicată să concureze deoarece refuză tratamentul pentru a-şi reduce nivelul de testosteron, a cerut vineri ajutor pentru a-şi finanţa bătălia juridică împotriva acestui regulament, informează AFP, preluată de Agerpres. 

„Nu avem fonduri. Avem mulţi experţi care vin şi pe care trebuie să-i plătim”, a declarat Semenya într-o conferinţă de presă la Johannesburg, precizând că audierea care o priveşte în faţa Marii Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) este prevăzută pe 15 mai. „Deci, orice puteţi face, asta înseamnă o diferenţă uriaşă”, a adăugat sportiva în vârstă de 33 de ani.  

Marea Cameră a CEDO a acceptat în noiembrie să analizeze dosarul dublei campioane olimpice în proba de 800 m (2012, 2016). 

Semenya a câştigat o luptă juridică de lungă durată în iulie, când CEDO i-a dat dreptate în primă instanţă împotriva Elveţiei, estimând că sportiva a fost victima discriminării. 

Însă autorităţile elveţiene, susţinute de Federaţia internaţională de atletism (World Athletics, fosta IAAF), şi-au anunţat intenţia de a aduce cauza în faţa Marii Camere a CEDO, un fel de instanţă de apel ale cărei decizii sunt definitive.  

Hotărârea primei instanţe a fost pronunţată doar cu o majoritate restrânsă de patru judecători la trei. 

Justiţia elveţiană a confirmat în 2020 o decizie a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) care validează un regulament al Federaţiei internaţionale de atletism. Acesta obligă atleta hiperandrogenă să urmeze un tratament hormonal pentru scăderea nivelului de testosteron din sânge în cazul în care va dori să concureze pe distanţa sa favorită. 

„Elveţia a depăşit marja redusă de apreciere de care a beneficiat în prezenta cauză, care privea o discriminare pe criterii de sex şi de caracteristici sexuale, care nu poate fi justificată decât prin «consideraţii foarte puternice»”, a estimat în iulie CEDO, cu sediul la Strasbourg. 

„Mizele semnificative ale cauzei pentru reclamantă şi marja redusă de apreciere a statului pârât ar fi trebuit să aibă ca rezultat un control instituţional şi procedural aprofundat, de care reclamanta nu a beneficiat”, a continuat CEDO. 

Hotărârea pronunţată în iulie de CEDO nu a invalidat însă regulamentul World Athletics şi nu a deschis direct calea pentru ca Semenya să participe la proba de 800 m fără tratament. 

„Reglementările actuale privind DSD (diferenţe de dezvoltare sexuală, NDLR), aprobate de Consiliul Federației internaţionale de atletism în martie 2023, rămân în vigoare”, a precizat instanţa. 

Semenya are un exces natural de hormoni sexuali masculini şi este implicată de mai bine de zece ani într-un conflict cu Federaţia internaţională de atletism, ea cerând respectarea „demnităţii şi drepturilor omului”. 

În martie 2023, World Athletics şi-a înăsprit reglementările referitoare la sportivii hiperandrogeni, precum Semenya, care acum trebuie să-şi menţină nivelul de testosteron sub pragul de 2,5 nanomoli pe litru timp de 24 de luni (în loc de 5 nanomoli timp de şase luni) pentru a concura la categoria feminină, indiferent de distanţă.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...