Kosovo vrea în Consiliul Europei, dar nu este de acord cu condițiile de aderare

Data publicării:
albin kurti face declaratii
Albin Kurti, prim-ministrul din Kosovo. Foto: Profimedia

Prim-ministrul din Kosovo, Albin Kurti, a criticat miercuri condiţiile de aderare la Consiliul Europei, în special crearea unei structuri guvernamentale semiautonome pentru comunitatea sârbă, transmite AFP.

De câteva luni, Kosovo se apropie de aderarea la Consiliul Europei, în pofida protestelor vehemente ale Serbiei. Un vot final cu privire la aderare este prevăzut la sfârşitul lunii mai.

Campania dusă de Priştina pentru a se alătura instituţiei de la Strasbourg pare totuşi să se lovească de un obstacol, Albin Kurti afirmând că guvernul său este supus unor presiuni pentru a crea o asociaţie a zece municipalităţi unde sârbii sunt majoritari.

„Guvernul nu acceptă asociaţia drept condiţie pentru admiterea în Consiliul Europei”, a spus el într-un discurs în faţa guvernului, potrivit ASF, citată de Agerpres.

Kurti a refuzat totuşi să numească statele care, din cei 46 de membri ai Consiliului, au cerut formarea acestei structuri spre a deschide calea aderării Kosovo.

Refuzul persistent al lui Kurti de a crea asociaţia contravine unui acord semnat în 2013 de un guvern anterior.

Conform acordului respectiv, asociaţia ar include 10 municipalităţi în care sârbii sunt majoritari, şi ar beneficia de autonomie în domeniile sănătăţii, educaţiei, culturii şi în alte sectoare.

Declaraţiile lui Kurti intervin în timp ce atenţia internaţională este fixată pe preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, care l-a primit miercuri pe liderul chinez Xi Jinping, sosit în vizită de stat la Belgrad.

Xi Jinping şi Aleksandar Vucic au promis miercuri că se vor sprijini reciproc în problemele politice internaţionale, în special în cadrul ONU, precum şi că vor aprofunda legăturile dintre ţările lor.

China şi Rusia au jucat un rol crucial, împiedicând recunoaşterea provinciei secesioniste, care şi-a declarat independenţa în 2008, de către ONU.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...