Fiul lui Adrian Păunescu a dat în judecată FC Rapid. Reacția clubului

Data publicării:
rapid
Foto: Facebook/FC Rapid

Reprezentanții FC Rapid au transmis, duminică, într-un comunicat, că au aflat cu surprindere din spaţiul public că Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu, a dat în judecată clubul pentru drepturi de autor şi drepturi conexe legate de imnul echipei.

“Am constatat cu surprindere faptul că Andrei Păunescu, fiul regretatului poet Adrian Păunescu, a acţionat în judecată clubul nostru, formulând o reclamaţie care are ca obiect “dreptul de autor şi drepturile conexe”.

Mai precis, suntem acuzaţi că am utilizat versurile din Imnul Rapidului în scopuri comerciale.

Aşa cum ştiu suporterii rapidişti de toate vârstele, Imnul Rapidului a fost compus de către poetul Adrian Păunescu, la începutul anilor ’80, şi a devenit un simbol al rapidismului.

De atunci, "Imnul" a fost intonat de sute de mii de ori, iar pasaje din el au fost folosite, începând cu perioada aceea, pe diverse elemente simbolistice sau materiale promoţionale (tricouri, căni, cărţi, programe de meci etc.)”, se arată pe pagina de Facebook FC Rapid 1923.

În semn de respect şi omagiu pentru autorul "Imnului", sala de conferinţe a stadionului poartă numele Adrian Păunescu, iar la inaugurarea arenei din Giuleşti, Andrei Păunescu a fost invitat, contra cost, să intoneze Imnul, precizează clubul bucureştean.

“Aşa cum spuneam, ne surprinde faptul că am aflat de această reclamaţie doar din spaţiul public, fără vreo informare prealabilă verbală sau scrisă.

Din respect, în primul rând pentru trecut şi istorie, până nu vom primi reclamaţia oficială, refuzăm orice fel de polemică legată de acest subiect”, a adăugat FC Rapid.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita