Foto Primul lot din Transapuseana, cel mai scump drum județen din România, a fost recepţionat

Data publicării:
Transapuseana
Primul lot din Transapuseana, cel mai scump drum județen din România, a fost recepţionat. Foto: Facebook/Marius Hațegan

Primul lot din Transapuseana, drumul care traversează Munţii Apuseni, a fost inaugurat vineri, fiind vorba despre 43 de kilometri de drum judeţean. 

„Astăzi, a avut loc recepţia lucrărilor pe lotul 1 al Transapusenei care totalizează nu mai puţin de 43 de kilometri. Un drum de poveste, emblematic pentru judeţul Alba şi pentru România. O investiţie pe cât de costisitoare, pe atât de necesară. Ca inginer, pot zice că lucrările sunt de nota 10 şi de «jos pălăria!». Ca vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, transmit că am respectat, la fix, termenul de finalizare a lucrărilor”, a anunţat, pe reţelele de socializare, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Marius Haţegan.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Acesta a prezentat şi cifre legate de realizarea acestui prim tronson: s-au folosit 26 de mii de tone/277 de mii de mp de strat de beton asfaltic, 41 de mii de tone de strat de binder, 44 de mii de metri cubi de piatră spartă pentru fundaţie, 25 de mii de metri cubi de beton folosit pentru lucrări de consolidare şi 23 de mii de metri liniari de parapet metalic.

Drumul judeţean (DJ) 107I, cunoscut iniţial ca ”Transalpina de Apuseni”, a fost denuimit ulterior Transapuseana. Este cea mai mare investiţie pe un drum judeţean din România, cu o valoare totală a proiectului de peste 73 de milioane de euro, proiect în mare parte finanţat din fonduri europene. Drumul, în lungime de 78 de kilometri, face legătura între municipiul Aiud (Autostrada A10) şi zona Bucium – Abrud (DN 74).

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita