A fost inaugurată prima parcare supraetajată din Galaţi

Data publicării:
Prima parcare supraetajată din Galați
Prima parcare supraetajată din Galați

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a inaugurat parcarea supraetajată de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. Valoarea investiţiei este de 9.489.070 de lei, fonduri din bugetul propriu al Consiliului Judeţean Galaţi.

"Cu toţii ştim cât de greu era să găseşti un loc de parcare la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi. De altfel, curtea unităţii medicale era sufocată de maşini. De aceea, a fost amenajată o parcare supraetajată pentru personalul spitalului, precum şi pentru gălăţenii care vin la spital pentru tratament sau ca să vizitează un pacient internat. Anul viitor, vom mai construi un etaj, ceea ce înseamnă alte aproximativ 150 de locuri de parcare, şi un heliport pentru elicopterul SMURD. Am demarat deja procedurile pentru cea de-a doua etapă, iar fondurile vor fi asigurate din bugetul Consiliului Judeţean. Până atunci, parcarea va putea fi folosită în mod gratuit de personalul spitalului şi vizitatori ", a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Parcarea are o suprafaţă desfăşurată de peste 8000 de mp şi o capacitate de 306 locuri, din care 34 pentru persoanele cu dizabilităţi. De asemenea, pentru consolidarea terenului a fost construit un zid de sprijin. Parcarea dispune de un sistem de colectare a apelor uzate, precum şi de instalaţie de stingere a incendiilor. În cadrul proiectului, s-au amenajat peste 2100 de mp de spaţii verzi şi aproape 500 de mp de alei pietonale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita