Rapperul A$AP Rocky, iubitul Rihannei, va fi judecat pentru că şi-a împuşcat un fost prieten

Data publicării:
ASAP Rocky si Rihanna
Cântăreţul în vârstă de 35 de ani, care are doi copii cu Rihanna, este acuzat de agresiune cu o armă semiautomată. Foto: Profimedia

Rapperul american A$AP Rocky urmează să fie judecat pentru că şi-a împuşcat un fost prieten cu care a fondat colectivul de hip-hop de la care şi-a luat porecla, a decis luni un judecător din Los Angeles, transmite marţi AFP.

Cântăreţul în vârstă de 35 de ani, care are doi copii cu Rihanna, este acuzat de agresiune cu o armă semiautomată, scrie Agerpres.

Pe numele său real Rakim Mayers, rapperul pledează nevinovat în acest caz, care datează din noiembrie 2021.

Terell Ephron, membru fondator al colectivului A$AP, l-a acuzat pe rapper că a tras mai multe focuri de armă spre el în timpul unei altercaţii nocturne pe străzile din Hollywood, rănindu-l uşor la mână.

La o audiere preliminară de săptămâna trecută, Ephron, cunoscut sub numele A$AP Relli, a explicat că a pus capăt prieteniei cu A$AP Rocky. El îi reproşează lui A$AP Rocky că i-a uitat pe ceilalţi membri ai colectivului pe care l-au fondat la New York în 2008, pe când erau în liceu, şi care l-a ajutat pe A$AP Rocky să devină faimos.

Potrivit acestuia, vedeta nu şi-a respectat promisiunile făcute partenerilor săi din copilărie, dintre care unii s-au scufundat în sărăcie şi dependenţă de droguri.

Acest lucru a alimentat tensiunile dintre cei doi, până în acea seară de noiembrie, când întâlnirea lor în faţa unui hotel din Hollywood a degenerat în focuri de armă. Vedeta a scos o armă pe care a îndreptat-o spre pieptul lui, spunând: "Te omor acum!"

Furios că a fost ameninţat, reclamantul l-a urmărit pe rapper, insultându-l, iar acesta s-a întors în cele din urmă şi a tras asupra lui, potrivit spuselor sale.

Apărarea lui A$AP Rocky a respins aceste acuzaţii şi a dat asigurări că Ephron, care a intentat de asemenea o acţiune civilă, a inventat acest incident - filmat parţial de camerele de supraveghere video - pentru a încerca să obţină bani.

După două albume - "Long. Live. A$AP" şi "At. Long. Last. A$AP" - care l-au catapultat spre celebritate la începutul anilor 2010, rapperul a produs puţină muzică în ultimii ani.

El s-a aflat în centrul unui caz care a provocat tensiuni diplomatice între Suedia şi Statele Unite, după o încăierare la Stockholm, în 2019.

Justiţia suedeză a stabilit o pedeapsă cu închisoarea cu suspendare, iar Donald Trump l-a apărat în timpul arestării sale preventive, acuzând autorităţile de la Stockholm în special de faptul că nu au ţinut cont de soarta persoanelor afroamericane.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Shakira, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Pur și simplu nu am fost norocoasă!” Ce spune despre monogamie
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...