Actorul Darko Peric, "Helsinki" din La Casa de Papel, despre "jaful" de la meciul Real Madrid-Almeria: "Pe mine nu m-au chemat"

Data publicării:
darko peric
Darko Peric, Casa de Papel. Foto: Profimedia Images.

Actorul Darko Peric, cunoscut pentru rolul "Helsinki" din celebrul serial La Casa de Papel, în care participă la jaful secolului la Monetăria Naţională, a fost unul dintre numeroşii invitaţi la cea de-a 76-a ediţie a Galei Mundo Deportivo. Actorul sârb a vorbit despre pasiunea sa pentru baschet şi, mai ales, despre meciul Real Madrid-Almeria, care a stârnit o mare polemică în Spania. 

Real Madrid a învins Almeria, scor 3-2, în campionatul Spaniei, dar andaluzii acuză faptul că golurile lui Bellingham (minutul 57) şi Vinicius (minutul 67) au fost controversate, la primul fiind semnalat un fault în atac, iar la al doilea, balonul a fost trimis în poartă cu braţul, transmite news.ro.

Ambele goluri au fost validate de VAR.

"Pentru mine, să fiu prezent astăzi este un vis devenit realitate de când eram copil, să fiu alături de aceşti mari ai sportului. Sportul meu preferat este baschetul, iar aici am întâlnit mari legende ale baschetului, aşa că este o plăcere", a spus Darko.

"Anul acesta aş vrea să o văd pe Partizan Belgrad în Final Four în Euroliga. Să câştigăm? Este foarte complicat, sunt echipe foarte bune", a adăugat el despre dorința sa pentru 2024 în ceea ce priveşte baschetul.

Întrebat despre controversa arbitrajului din Madrid-Almeria şi dacă a fost invitat la posibilul "jaf" al echipei andaluze, actorul nu a ezitat să glumească.

"Nu m-au chemat. Dar am auzit că s-a întâmplat ceva", a spus el râzând, amintind de personajul său din La Casa de Papel. 

"Anul acesta sunt Jocurile Olimpice de la Paris şi aş vrea ca naţionala Serbiei să fie cel puţin în sferturile de finală. Şi, bineînţeles, şi pe cea a Spaniei. Anul trecut, la Berlin, am fost acolo când au câştigat Campionatul European. Sunt norocos că, dacă Serbia nu câştigă, voi ține cu Spania şi atât", a conchis el.

În vârstă de 46 de ani, Peric s-a născut în Serbia, la Kladovo, dar a făcut Facultatea de Medicină Veterinară la Bucureşti, unde şi-a descoperit pasiunea pentru actorie datorită prietenilor săi români.

El a locuit şi la Timişoara şi vorbeşte limba română, fiind căsătorit cu o româncă.

Darko Peric a afirmat că echipa sa preferată din România este Universitatea Craiova.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita