Vaccinarea în Ilfov, debut cu dreptul
Noile centre de vaccinare deschise în județul Ilfov cresc numărul românilor dornici de imunizare, inclusiv printre localnicii din zonele rurale, pe simplul motiv că sunt mai aproape de casă. În Popești Leordeni, oraș aflat într-al doilea val de carantină prelungită, 75 % dintre pacienții vaccinați în primele două zile au fost localnici. În Vidra, tot în județul Ilfov, centrul comunal a atras 70 de localnici, iar conform primarului, din cei 8.000 de locuitori, peste 2.000 s-au înscris pe platformă și își așteaptă rândul. Semne bune vin și din comuna Berceni, trecută deja și ea prin două etape de carantină. O dată cu inaugurarea centrului comunal, câteva zeci de localnici s-au vaccinat, iar câteva sute își așteaptă rândul.