Va începe Rusia un război în Ucraina? Cât de amenințată este România? Răspunsurile lui Cristian Diaconescu
Vladimir Putin este un politician foarte experimentat, care nu blufează, iar acțiunile militare pe care le ordonă sunt foarte atent calculate, sunt un „test de stres” pentru lumea occidentală și în final sunt o formă de negociere, spune fostul ministru de externe Cristian Diaconescu. El a comentat la Digi24 situația din estul Ucrainei, în contextul informațiilor tot mai insistente că liderul de la Kremlin ar pregăti o intervenție armată în luna ianuarie. Fostul șef al diplomației subliniază că situația este delicată, sunt motive de îngrijorare, dar crede că în cele din urmă se va ajunge la o formă de compromis și nu va fi un conflict deschis între Moscova și NATO.