Și bunicii fug din Ucraina de teama războiului
Războiul îi trimite în pribegie și pe bunicii care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. La 92 de ani, Ion nu mai poate lupta cu pușca. Nici în beciul casei nu se mai poate ascunde când sună alarma militară. Trist, împovărat de ani și de boli, și-a luat soția nevăzătoare și s-au îmbarcat pe bacul speranței, spre Isaccea, ca să ajungă la nepoata de la Galați.