România a fost învinsă de o națională al cărei căpitan mergea în urmă cu cinci luni la război
Înfrângerea României cu Armenia, scor 3-2, poate fi considerat unul dintre momentele jenante din istoria naționalei de fotbal. Jucătorii noștri au pierdut pentru prima dată un meci cu Armenia. Și mai umilitor este că jucătorii armeni, în urmă cu cinci luni, plecau la război sau distribuiau mâncare după antrenamente. Ei evoluează la echipe modeste, în majoritatea lor din campionatul intern. În urmă cu mai puțin de jumătate de an erau gata să nu mai joace fotbal din cauza situației tensionate din această țară. Iar Varazdat Haroyan, căpitanul Armeniei, renunța la fotbal acum 5 luni pentru a se înrola în armată, pentru războiul cu Azerbaidjan.