Relații „în rodaj” între Ministerul Sănătății și Ministerul Educației
Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății, recunoaște că există controverse între instituția din care face parte și Ministerul Educației, pe care le pune pe seama unor „caractere puternice” și a unor profesioniști de ambele părți, care își susțin cu „încăpățânare” punctul de vedere. Ea spune însă că nu este un blocaj, ci mai degrabă un „rodaj”, care se poate rezolva prin comunicare. Nici măcar într-o căsnicie nu este totul lin și „nu merge doar cu lapte și miere”, a argumentat oficialul din Ministerul Sănătății.