Podul, primărița și o paradă ca pe vremuri

Un pod sătesc a fost inaugurat zilele trecute cu sobor de preoți și copii de grădiniță în costume populare. Ceremonia a avut loc la Mihăești, în județul Argeș, iar la eveniment au fost invitate și autoritățile județene, întâmpinate cu pâine și sare. Podul de la Mihăești are 44 de metri lungime și a fost construit în șase ani. Primărița din Mihăești nu regretă că a chemat copiii de la grădiniță să aplaude la inaugurarea podului început în mandatul tatălui ei. Consideră că festivitatea cu pâine, sare, politicieni, preoți și copii n-are legătură cu paradele comuniste și spune franc că dacă ar fi să repete evenimentul, l-ar organiza la fel.

Recomandări video

Cele mai vizionate