Pârtie de schi în centrul Parisului și curse cu sănii trase de câini pe străzile marilor orașe europene
Iarna a revenit în forță în mai bine de jumătate din Europa. Britanicii au înregistrat temperaturi record, cele mai scăzute din 1995. În Scoția termometrele au arătat minus 23 de grade Celsius, iar în Anglia oamenii au tremurat cum n-au mai făcut-o de multe ierni încoace. Până și la Moscova e cu 8 până la 10 grade mai frig decât în mod normal pentru această perioadă. Dar nu toți europenii disperă. Unii schiază în centrul Parisului, alții își fac circuit de bob în curte, în Letonia.