Panseluțe de toamnă, amenințate de ciori
Cel mai mare dușman al panseluțelor de toamnă din Iași sunt ciorile. Ciugulesc rădăcinile, în căutare de hrană, și produc pagube însemnate, spun autoritățile. Numai pentru florile plantate în ultima lună s-au cheltuit, din bugetul local, peste 100.000 de euro. Ca să le protejeze de păsările care au invadat orașul, panseluțele au fost acoperite cu plase de protecție.