Georgiagate. Trump, înregistrare audio scandaloasă
Încă un scandal, pe finalul mandatului lui Donald Trump. „The Washington Post” publică înregistrarea unei convorbiri telefonice dintre președintele în funcție al Statelor Unite și secretarul de stat din Georgia, responsabil de procesul electoral. Donald Trump îi cere acestuia să găsească - exact acesta este termenul folosit - aproape 12 mii de voturi favorabile lui. Cu acestea ar răsturna rezultatul alegerilor. Demnitarul a respins solicitarea președintelui și acuzațiile acestuia de fraudă electorală. Mai mult, i-a reproșat lui Donald Trump ca se bazează pe teorii conspiraţioniste. Casa Albă a refuzat să facă vreum comentariu. Georgia este unul dintre cele patru state cheie pierdute de Trump în fața lui Joe Biden la prezidențialele din 3 noiembrie.