CTP: Ce-o să mai facă senatoarea Cascada Urlătoarea, biata de ea?
Dacă autoritățile consideră întemeiată introducerea unor măsuri de relaxare, între care renunțarea la mască în spații publice, înseamnă că „luminița de la capătul tunelului”, adică sfârșitul pandemiei, începe să se vadă mai bine, spune gazetarul Cristian Tudor Popescu. În aceste condiții, ar trebui să se pună la cale un program național de psihoterapie pentru toți cei care au pledat împotriva măștii și au răspândit teorii ale conspirației, a comentat ironic gazetarul, vineri seara, la Digi24. Deruta acestora este asemănătoare cu cea care i-a cuprins pe adepții mișcării QAnon din SUA atunci când Donald Trump a plecat de la Casa Albă, a arătat CTP.