Bătăi între poliție și protestatari la Amsterdam
Au fost violențe duminică în capitala Olandei, unde 1.500 de oameni au protestat față de restricțiile impuse din cauza pandemiei. Fără să poarte măști de protecție și fără să păstreze distanțarea fizică, olandezii au organizat marșul respectiv deși nu primiseră autorizație. Spiritele s-au încins la sosirea polițiștilor, care au fost atacați cu pietre, așa că forțele de ordine au ripostat cu tunuri cu apă și au reușit să-i împrăștie destul de repede pe manifestanți, din rândurile cărora au arestat mai multe persoane.