Alegeri locale 2020. Ce face primarul?
Orice comunitate are nevoie de un administrator și de un reprezentant în relația cu autoritățile publice, cu justiția sau chiar cu persoane fizice și juridice. În România acesta este primarul, fie că vorbim de comunitatea mică a unei comune sau de cea mai numeroasă a unui municipiu. Pe 27 septembrie îi alegem pe cei care vor gestiona banii comunității în care trăim. De ei depinde să avem apă caldă la robinet, drumuri asfaltate, parcări, străzi curate și parcuri amenajate. Transportul în comun, școlile și spitatele sunt tot la mâna celor pe care îi vom vota la alegerile locale.