VIDEO Mai mulți turiști din Eforie Nord s-au luat la bătaie cu salvamarii, nemulțumiți că nu sunt lăsați să intre în mare

Data actualizării: Data publicării:
bataie
Mai mulți turiști din Eforie Nord s-au luat la bătaie cu salvamarii, nemulțumiți că nu sunt lăsați să intre în mare. Foto: Captură video

A fost bătaie în toată regulă între salvamarii din Eforie Nord și câțiva turiști nemulțumiți că nu sunt lăsați să intre în mare, pentru că era pericol de înec.

Scandalul a început după ce un turist a aruncat cu o piatră într-un salvamar aflat pe skijet și apoi totul a escaladat rapid.

În conflict au intervenit și alți bărbați de pe plajă, iubitele acestora, dar și colegii salvamarului veniți în ajutorul său.

După cum se observă în imagini, între cele două tabere s-au împărțit fără zgârcenie pumni și picioare. Unii au continuat să se bată în mare, ca într-un ring de lupte.

Polițiștii cercetează acum incidentul.

Marți a fost cod galben de vânt pe litoral, iar scăldatul a fost interzis.

Patru oameni au murit ieri înecați, în Mamaia, încercând să salveze câțiva copii cu colaci de înot, care au fost trași de curenții puternici, în largul mării.

Autoritățile atrag atenția turiștilor să asculte sfaturile salvamarilor.  „Vă îndemnăm să vă informați cu privire la condițiile de înot, să alegeți zonele desemnate pentru scăldat și să ascultați mereu sfaturile salvamarilor. Siguranța voastră și a celor dragi trebuie să fie mereu pe primul loc”, transmite ISU.

„Singurul apel este să asculte recomandările celor de la salvamari. Salvamarul știe că marea este agitată și când arborează steagul roșu există motive pentru acest lucru, chiar dacă oamenii sunt înșelați că pot face față valurilor. Când intră în apă își pierd controlul”, a spus și Raed Arafat, la Digi24.

„Populația va trebui să înțeleagă că cei care îi sfătuiesc nu au niciun interes să le strice vacanța, ci să-i păstreze în siguranță și să le salveze viața. Salvamarul, când ridică steagul roșu, el previne aceste situații. Dacă nu sunt ascultați înseamnă că fiecare intră pe propria răspundere”, a mai spus Arafat.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri