VIDEO. Încă un accident în lanț pe Autostrada Soarelui, pe sensul spre București

Data actualizării: Data publicării:
accident
Încă un accident pe Autostrada Soarelui. Foto: Captură video

Încă un accident a avut loc vineri după-amiaza pe Autostrada Soarelui, de data aceasta pe sensul spre București. Trei autoturisme s-au ciocnit și mai multe persoane sunt rănite.

Tot la kilometrul 182, unde a avut loc și carambolul în care au fost implicate 55 de mașini, însă pe sensul spre București, a avut loc încă un accident. De data aceasta s-au ciocnit 3 mașini.

Șoferul din prima mașină spune că în fața lui era oprit, pe banda doua, un autoturism. A încercat să frâneze, iar două mașini au intrat în primul autoturism. 

În cele trei autovehicule se aflau 11 persoane, toate fiind conştiente.

Nicio persoană nu este încarcerată.

Centrul Infotrafic anunţă că evenimentul a avut loc la kilometrul 182+500 de metri, pe sensul către Bucureşti, în zona localităţii Medgidia, iar din primele date, două persoane au suferit răni uşoare, fiind evaluate medical la faţa locului.

Traficul rutier este restricţionat pe banda a doua, circulându-se prin dirijare pe banda de urgenţă şi pe prima bandă.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...