VIDEO Accident la raliul de la Târgu Mureș. Mașina condusă Mihai Leu a scăpat de sub control și a rănit uşor doi copii

Data actualizării: Data publicării:
accident
Accident la raliul de la Târgu Mureș. Mașina condusă Mihai Leu a scăpat de sub control și a rănit uşor doi copii

Incident periculos la raliul Târgu Mureș. O mașină de curse condusă de pilotul Mihai Leu a ieșit în afara traseului în zona în care se aflau spectatori.

În ultima manşă a competiţiei Super Rally de la Târgu Mureş, monopostul pilotat de Mihai Leu a scăpat de sub control într-un viraj, a lovit un parapet şi a rănit uşor doi copii care se aflau printre spectatori.

"În urmă cu puţin timp, la intersecţia Ştefan cel Mare cu Borsos Tamas, avut loc un accident. Un autoturism de curse condus de un bărbat, de 54 de ani, a acroşat un gard de siguranţă, rănind, totodată, doi minori, de 6 şi 8 ani, aflaţi după gard. Ambii copii au fost transportaţi la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc incidentul", a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Pilotul Mihai Leu a povestit pentru Digi24 ce s-a întâmplat. „Am pus frână, mașina a plecat pe frânare, am încercat să o redresez, nu am reușit.(...) Mașina a atins gardul, care a căzut. Așa s-a întâmplat.”

Pilotul a precizat că a vorbit cu cei doi copii și cu părinții acestora. „Singurul sentiment este o părere extraordinară de rău pentru ce s-a întâmplat. Am pierdut controlul mașinii, n-am putut s-o controlez. Au fost 2 copii. Am vorbit cu ei. Unul are o rană la picior. L-au cusut la spital și va pleca acasă.”

Directorul sportiv al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, Ioan Badiu, a declarat, pentru Agerpres, că incidentul s-a petrecut în ultima manşă de concurs în care au evoluat cei mai buni piloţi din campionat, Jerome France şi Mihai Leu, iar maşina condusă de Mihai Leu a fost scăpată de sub control.

"Monopostul a fost scăpat de sub control de către Mihai Leu, a încercat să o redreseze, a redresat-o pe moment, aşa ne-a spus domnul Mihai Leu, şi, din păcate, a lovit gardul de protecţie care este pe toată distanţa circuitului. Evenimentul a fost oprit, era chiar ultima manşă de concurs, nu mai avea sens să mai continuăm, ar fi fost doar de un restart pentru Jerome France, însă am decis să îl oprim. Mai erau câteva viraje de făcut. (...) Nu s-a impus internarea, concursul s-a întrerupt, nu a fost un incident grav", a declarat Ioan Badiu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...